Efectele economice ale primului deceniu petrecut în Uniunea Europeană sunt unele clar pozitive. Prognozele pentru cel de-al 11-lea an ca stat membru sunt de asemenea optimiste, însă sub semnul întrebării.
Se împlinesc zilele acestea zece ani de la intrarea în Uniunea Europeană. Au trecut de atunci peste economia românească un boom și o criză și ne aflăm azi în mijlocul unei creșteri economice spectaculoase, despre care unii se tem că ar putea fi, de fapt, doar o nouă bulă. Ceea ce știm cu siguranță este că, față de ianuarie 2007, suntem mai experimentați și mai dezinvolți. Și mai știm, de asemenea, (ne-o arată cifrele, dar se vede și cu ochiul liber) este că, în ciuda tuturor dificultăților, eșecurilor și neîmplinirilor, România și o parte importantă a românilor au progresat semnificativ în ultimul deceniu.
Să ne uităm, de pildă, la lucrul cel mai simplu de cuantificat atunci când vine vorba de apartenența la UE: diferența dintre banii plătiți drept contribuție la bugetul Uniunii și cei primiți drept fonduri de coeziune sau subvenții pentru agricultură. De la data aderării și până în prezent suntem pe plus cu circa 25 de miliarde de euro la acest capitol. Iar suma ar putea crește puternic dacă am reuși să depășim nivelul de absorbție din exercițiul financiar 2007-2013.
Cei mai tari din Uniune
Un alt indicator care spune multe despre drumul parcurs de economia noastră în ultimul deceniu este produsul intern brut. În 2006, înainte de aderare, PIB-ul pe cap delocuitor ajustat cu puterea de cumpărare era de numai 39% din media UE. În 2015, a ajuns la 57% din media europeană și, cel mai probabil, la finele lui 2016 se va situa undeva la 58% din aceasta. Este cea mai mare creștere înregistrată în ultimul deceniu în rândul statelor-membre. Unele calcule arată că sunt șanse să trecem peste Croația în clasament și, pentru prima oară în zece ani, să nu mai fim pe penultimul loc în Uniune. În aceeași perioadă, Bulgaria a reușit să urce de la 38% la numai 47% din media UE, Ungaria de la 61% la 68%, iar Slovenia a scăzut de la 86% la 83%.
Creșterea PIB per capita este și mai spectaculoasă dacă o calculăm în euro: de la 4.600 de euro în 2006 la circa 8.100 de euro în 2015 în sume brute și de la 9.700 la 16.500 de euro în sume ajustate cu puterea de cumpărare. Spre comparație, Bulgaria a pornit de la aproximativ același nivel (9.300 de euro pe cap de locuitor PPS în 2006 și a reușit să ajungă doar la 13.600 de euro în 2015).
Boom la salarii și exporturi
Și salariul mediu net a sărit în ultimul deceniu, de la 866 de lei (respectiv 246 de euro) în 2006 la 2.108 lei (respectiv 468 de euro) în octombrie 2016. Avem de-a face, așadar, cu o creștere de circa 90% în euro.Pentru statele din jur nu avem date decât despre lefurile medii brute. Totuși, este bine de știut că, în aceeași perioadă, salariul mediubrutîn Bulgaria a crescut într-un ritm mai accelerat decât la noi, respectiv de la 368 la 954 de leva (în euro creșterea este de 159%). Semnificativ mai prost au mers lucrurile în Ungaria, undeleafa medie brută lunarăs-a majorat de la 171.000 de forinți în 2006 la 248.000 de forinți în 2015 (echivalat în euro la cursul de schimb din fiecare an, evoluția este de numai +23%).
Economia românească a devenit, în aceeași perioadă, mult mai conectată la cea globală. Dacă în 2006 exportam mărfuri în valoare de 25,8 miliarde de euro și importam în valoare de 40,7 miliarde de euro, în 2015 am ajuns la un nivel de 54,6 miliarde de euro pentru exporturi (cu 111% mai mult decât în urmă cu zece ani) și de 62,9 miliarde de euro pentru importuri (cu 54% mai mult). Se remarcă nu numai o evoluție spectaculoasă a valorii produselor autohtone vândute peste hotare, dar și o temperare a dependenței de furnizorii din străinătate. Iar dacă intrăm în detalii, se vede în fiecare an, atât în exporturi cât și în importuri, o creștere a ponderii produselor cu valoare adăugată mare. Semn pe de o parte că economia autohtonă a evoluat semnificativ și vinde mai degrabă mașini, echipamente și aparatură decât materii prime sau produse executate în regim de lohn, dar și că cererea locală (fie ea la nivel de gospodărie sau de companie) este tot mai mult orientată spre tehnologie.
Nu poate fi trecută cu vederea nici evoluția investițiilor străine. Dacă la 31 decembrie 2006 soldul lor era, conform calculelor BNR, de 34,5 miliarde de euro, la finele lui 2015 acesta ajunsese la 64,4 miliarde de euro. Cu alte cuvinte, în ciuda crizei, acționarii de peste hotare au adus în țară, în medie, câte trei miliarde de euro net pe an.
Ne așteaptă un an pe plus
Dacă ultimul deceniu arată bine, cel puțin în statistici, și al unsprezecelea an al României în Uniunea Europeană ar trebui să fie unul cu rezultate pozitive. Conform calculelor Comisiei Naționale de Prognoză (CNP), PIB-ul României ar trebui să ajungă în 2017 la 807 miliarde de lei (sau 181 de miliarde de euro, în creștere reală cu 4,3% față de anul trecut). Pe cap de locuitor, produsul intern brut ar urma să urce de la 8.572 de euro la 9.237 de euro.
CNP se așteaptă la o creștere importantă, de 7,3%, și a exporturilor (până la 61,8 miliarde de euro), dar și la o majorare cu 8% a importurilor (până la 73,2 miliarde de euro). Dacă importurile vor crește relativ asemănător indiferent de sursă (intra-UE sau extra-UE), calculele arată că exporturile vor prefera statele din Uniune (ele vor crește cu 9,1% pe această relație și cu doar 1,8% spre țările din afara UE). Evoluția prognozată la nivelul comerțului exterior ar urma să ducă la o deteriorare a soldului balanței comerciale (de la -10,25 miliarde de euro anul trecut la -11,45 miliarde anul acesta). Cu toate acesta, soldul contului curent ar trebui să rămână neschimbat, la -2,2% din PIB.
O schimbare importantă ar urma să aibă loc anul acesta la nivelul inflației. De la o medie anuală negativă, de -1,6%, în 2016, aceasta ar trebui să revină în zona pozitivă, ajungând la o medie anuală de 1,9%. În noiembrie, guvernatorul BNR Mugur Isărescu explica de ce ne-am menținut în zona negativăși de ce ținta pentru finalul lui 2017 a fost stabilită la 2,1%: „Fără impactul de runda întâi a reducerilor cotei TVA, rata inflaţiei ar fi ajuns la 1% în 2016 şi la 2,4% în 2017. Dacă se elimină şi impactul reducerii accizei la combustibil din ianuarie 2017, rata inflaţiei ar atinge 2,7% la finele anului”.
Prognozele pentru 2017 văd pe plus și piața muncii: la sfârșitul anului ar trebui să avem 4,88 milioane de salariați (față de 4,75 milioane în decembrie 2016) și o rată a șomajului de 4,6% (în scădere de la 4,8%). Totodată, ar urma să crească cu peste 6% și salariul mediu net, de la 2.047 de lei la 2.176 de lei (ceea ce ar aduce o majorare de 4,3% la nivelul salariului real). Și, nu în ultimul rând, valoarea globală a salariilor ar urma să ajungă la 36% din PIB anul acesta, față de 35% din PIB în 2016 și 32,3% din PIB în 2015.
Prognoze vs. program de guvernare
Cifrele de mai sus privind lefurile ar putea urca încă și mai puternic dacă noul guvern dominat de PSD își va pune în aplicare întreg programul de guvernare, în care sunt prevăzute o serie de creșteri salariale cu impact asupra bugetarilor, dar și majorarea la 1.450 de lei a salariului minim pe economie. Pe de altă parte, calculele arată că, în lipsa unei îmbunătățiri semnificative a încasărilor la buget, noul cabinet își va vedea pusă în pericol ținta de deficit bugetar de maxim 3% din PIB. Asta mai ales dacă ne gândim și la creșterea punctului de pensie, care ar trebui să urce de la 871 la 1.000 de lei începând din 1 iulie, și la creșterea pensiei minime (de la 400 la 520 de lei începând din 1 martie).
Iar majorarea veniturilor, în condițiile în care ar urma să fie scăzute TVA (la 19%) și impozitele pe micro-întreprinderi (la 1% din cifra de afaceri) și eliminate supra-acciza pe carburant, impozitele pentru pensiile sub 2.050 de lei, contribuțiile la asigurări de sănătate pentru pensionari, impozitele pentru tranzacțiile imobiliare sub 100.000 de euro sau impozitele pe dividende, pare un obiectiv tot mai greu de îndeplinit. Cel mai probabil, pentru a împăca și capra electorală și varza obligațiilor legate de deficit, vor avea de suferit, ca de obicei, investițiile. E vorba de câteva miliarde de euro care pot fi mutate de la cheltuielile de capital la cele de personal și de asistență socială. Iar problema cea mai mare nu e că am putea avea din nou șantiere închise și proiecte amânate, ci că lipsa de finanțare în zona infrastructurii are un impact direct asupra creșterii economice și, în cele din urmă, asupra pieței muncii sau a încasărilor bugetare.