De când sunt la modă vinurile spumante, barmanii de pretutindeni își bat capul să inventeze noi și noi rețete de cocktailuri cu acest ingredient, asemeni celebrelor de-acum Aperol Spritz, Hugo sau Kir Royal. Vara este, de altfel, anotimpul în care asocierea dintre un spumant rece și un strop de lichior răcoritor cu aromă de ierburi sau fructe pare să fie alegerea ideală pentru clientul însetat care vrea să bea alcool, dar să păstreze concentrația alcoolică în cote decente. Unde mai pui, că vinul spumant te duce mai mereu cu gândul la sărbătoare și la bună dispoziție. Și, în vacanța de vară merită să te bucuri de viață în fiecare zi. Iată zece rețete de acest fel, destul de simplu de reprodus chiar și acasă.
Rossini – Într-un pahar flute de prosecco, amestecați 3-4 căpșuni făcute piure. La final, decorați cu o felie de căpșună și câteva frunze mici de mentă.
Moonwalk – Într-un shaker, amestecați o măsură de suc de gref și o măsură de Grand Marnier cu multă gheață. Apoi, strecurați rezultatul într-un pahar de șampanie și completați cu spumant până sus.
Cardamon Spritz – Într-o sticlă de Aperol, puneți un pumn de boabe de cardamon verde și lăsați să infuzeze peste noapte. A doua zi, folosiți Aperolul infuzat în rețeta clasică de spritz: amestecați într-un pahar de vin alb plin cu gheață o măsură de lichior cu trei măsuri de prosecco și decorați apoi cu o felie subțire de portocală.
Clipperton – Într-un shaker plin cu gheață, amestecați o măsură și jumătate de Pimm’s, o jumătate de măsură de vermut sec, o jumătate de măsură de suc de lămâie și tot atât sirop de zmeură. Strecurați amestecul într-un pahar de vin alb, completați cu spumant și decorați cu frunze de mentă.
Negroni Sbagliato – Într-un pahar mic de bar, plin cu gheață, amestecați o măsură de Campari și o măsură de vermut dulce, completați cu spumant și decorați cu coajă de portocală.
Crush and Swizzle – Într-un pahar mic amestecați o măsură și jumătate de suc de roșii, o măsură de rom alb și două lingurițe de miere. Adăugați gheață pisată și completați cu vin spumant până sus.
Fizzy lifting – Într-un pahar mic de bar zdrobiți cu muddlerul câteva felii de ghimbir și apoi adăugați o jumătare de măsură de lichior crème de cassis și gheață. Amestecați și completați până sus cu spumant, apoi decorați cu coajă de lămâie
Volstead – Într-un shaker zdrobiți cu muddlerul 4-5 boabe de zmeura și amestecați apoi cu o măsură de votcă, o măsură de lichior de soc, două lingurițe de miere și două de suc de lămâie. Strecurați amestecul într-u pahar de șampanie și apoi completați cu spumant.
Bellini – Într-un pahar de șampanie amestecați o măsură și jumătate de piure de piersici, o măsură și jumătate de brandy de piersici și apoi completați cu prosecco.
French Connection – Într-un shaker zdrobiți cu muddlerul 4-5 boabe de zmeură, apoi amestecați cu gheață, două măsuri de coniac, o măsură de suc de lămâie, două lingurițe de miere și strecurați rezultatul într-un pahar mediu de bar. Completați apoi cu spumant.
Vinuri bune și băuturi fine, sfaturi utile și rețete de cocktailuri puteți găsi pe www.theliquorstore.ro. Căutați-ne și pe pagina noastră de facebook: theliquorstore.