Sunt vinuri excelente, pe care le găsim mai rar în magazine. Sunt create pe meleagurile noastre și lăudate în lume.
Multe dintre vinurile pe care le găsiți mai nou pe rafturile magazinelor sunt, de fapt, niște cupaje. Ele sunt produsul unor combinații de vinuri provenite din butoaie sau bazine diferite, din soiuri diferite ale aceleiași podgorii, din vinuri tinere și vinuri maturate în butoaie de stejar sau pur și simplu vinuri de același soi, dar din ani diferiți. Regula de bază a cupajării este aceea că vinul obținut în final trebuie să fie mai bun decât simpla sumă a părților componente.
Cupajarea este un procedeu extrem de subtil, realizat de oenologi cu experiență. Ea presupune nu doar echilibrarea unor arome, ci și a nivelurilor de aciditate și tanin pe care le percepi în gustul finit al vinului. Este rezultatul unor căutări bazate pe o experiență îndelungată și expresia talentului și inspirației unor creatori.
Acest procedeu extrem de uzitat în zilele noastre a stat la originea unor vinuri românești cu care ne putem mândri peste tot în lume, vinuri care poartă în ele aromele specifice acestor meleaguri, fie că vorbim despre dealurile Olteniei, despre Banat, Segarcea sau Dealul Mare. Iată-le pe doar zece dintre ele:
Cuvee Amaury – un cupaj de Dealu Mare făcut din Sauvignon blanc și Riesling, cu miros de flori de tei și iarbă proaspăt cosită și gust de vanilie și citrice. Maturat timp de 5 luni în butoaie de stejar, are un potențial excelent de învechire.
Golem rosu – un cupaj clasic de Fetească neagră, Cabernet și Merlot, cu care Crama Basilescu și-a făcut loc pe panoplia românească de vinuri bune. Are un gust impetuos, foarte fructat, cu arome perceptibile de coacăze, cafea dulce și fructe confiate.
Cuvee Uberland – produsul întâlnirii dintre strugurii Cabernet și Merlot, crescuți într-o zonă binecuvântată a Recașului, numită de localnici Uberland (“valea de peste deal”). Acești struguri sunt vinificați după metoda Amarone, iar vinul obținut este apoi maturat în baricuri timp de 12 luni. Arome intense de vișine și fructe de pădure, care se prelungesc mult într-un postgust complex și elegant, în care mai regăsești și câteva note de fructe uscate și ciocolată amară.
Davino Flamboyant – un vin rar, care se produce doar în anii favorabili, într-un număr de sticle foarte limitat. Este un cupaj de Cabernet, Merlot și Fetească neagră, maturat timp de 10 luni în butoaie și minimum un an în sticlă. Are un gust extrem de complex și expresiv, cu arome de fructe roșii de pădure, miez de nucă și cafea, ușor condimentate către postgust. Un vin pe care merită să-l ții la învechit minimum 8 ani.
Minima Moralia – acesta este numele unei colecții de top realizate de Domeniile Coroanei Segarcea. Câteva dintre vinurile create sub acest nume sunt cupaje aplaudate la competițiile internaționale din ultimii ani: Honesty, cupaj de Viognier și Tămâioasă românească, Hope, cupaj de Pinot Noir, Pinot Gris și Cabernet Sauvignon sau Devotion, cupaj de Syrah, Cabernet Sauvignon și Marselan.
Oprișor Ispita – un cupaj creat de oenologul Cramei Oprișor, Liviu Grigorică, într-un număr limitat de 5577 de sticle. Rețeta sa este secretă deocamdată, pentru că acesta, subintitulat Iluminare, este doar primul vin lansat anul trecut, dintr-o serie de șase. Secretele sale vor fi dezvăluite după ce colecția va fi întreagă. Un lucru este cert: buchetul său de arome florale, cu note de vișine, coacăze și măceșe și postgust iute, intens și de durată îl recomandă deja în topul celor mai bune vinuri românești.
Davino Revelatio – un cupaj de Sauvignon blanc și Fetească albă, cu o culoare ușor verzuie și un gust foarte expresiv, echilibrat și fin. Buchetul său de arome este mai degrabă floral, intens, cu arome persistente de flori de soc și grepfruit.
Solo Quinta – un cupaj neobișnuit din patru soiuri albe (Muscat, Sauvignon blanc, Chardonnay și Fetească regală) și un soi roșu, vinificat în alb, care se schimbă în fiecare an, în funcție de strugurii care dau cea mai bună performanță în sezonul respectiv. Un vin selectat in meniul restaurantului Maze al lui Gordon Ramsay și câștigător al marelui premiu la Vinalles Internationales în 2011.
Oprișor Smerenie – cupaj de Shiraz, Pinot Noir și Dornfelder cu gust de vișine supracoapte, cafea, scorțișoară și vanilie. Un vin cu o textură catifelată, însă corpolent și trebuie decantat cel puțin o oră și servit ușor răcit.
Principesa Margareta alb – un cupaj de Viognier, Pinot gris și Chardonnay, multi premiat în anii trecuți. Are un buchet complex, fructat, cu arome de salcâm, flori de cireș și vanilie.
Autor: DRAGOȘ VĂRȘĂNDAN
Vinuri bune și băuturi fine, sfaturi utile și rețete de cocktailuri puteți găsi pe www. theliquorstore.ro. Căutați-ne și pe pagina noastră de facebook: Theliquorstore.