490 de tineri români vor lua în perioada următoare aproape zece milioane de euro de la UE pentru a se întoarce la sapă.
Primii români cu vârsta de până la 40 ani care s-au decis să părăsească oraşul pentru a se apuca de agricultură vor fi finanţaţi de Uniunea Europeană cu până la 25.000 euro fiecare.
“Cred că acestă oportunitate a fost sesizată de către tineri şi numărul proiectelor depuse o demonstrează. Obţinerea unei sume de până la 25.000 de euro poate fi mâna de ajutor necesară pentru a demara o afacere în agricultură. Ceea ce ne bucură este faptul că majoritatea proiectelor depuse au putut solicita suma maximă care poate fi oferită, ceea ce atestă seriozitatea ideilor şi beneficiarilor”, a declarat pentru capital.ro directorul general al APDRP, Mihai Gavril Vădan.
Mutatul la ţară face 25.000 euro
După aderarea României la UE, tinerii care se stabilesc la sat şi se apucă de afaceri în agricultură au posibilitatea de a demara lucrurile cu bani de la UE. Astfel, cei care au pâna în 40 de ani, au pregătire în domeniul agricol, sunt dispuşi să cumpere şi să gestioneze o fermă şi pot elabora un plan de investiţii au şanse să primească până la 25.000 de euro de la UE.
Suma pe care tinerii o vor primi va depinde atât de aspecte macroeconomice, cum ar fi venitul mediu din România şi preţul terenurilor, cât şi de aspecte legate de mărimea fermei, numărul de animale şi de intenţiile de dezvoltare ale fermierului.
Copiii de ţărani se întorc la sat
Majoritatea celor care au accesat acest Program sunt tineri plecaţi de la ţară şi care acum se întorc pentru a pune pe picioare o mică afacere. Tinerii au preluat terenul de la părinţi sau rude şi s-au apucat de treabă. Sunt şi cazuri de persoane care s-au întors de la muncă din străinătate şi care s-au decis să-şi investească banii într-o fermă, ne-au spus funcţionari ai Agenţiei.
“Dacă până acum au accesat Măsura 112 tineri care provin din mediul rural sau au legături stranse cu acesta, sperăm ca în sesiunile de depunere ce vor urma să atragem şi alte categorii de beneficiari care pot să se implice în agricultură”, a mai spus Mihai Gavril Vădan.
Încă 22 de tineri aşteaptă să semneze contractul
Până la data de 20 august 2009, la Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit s-au înregistrat 661 de cereri de finanţare pentru „Instalarea tinerilor fermieri” – Măsura 112. Valoarea acestor cereri de finanţare se ridică la 13,7 milioane de euro. Din totatul solicitărilor, 512 cereri de finanţare, în valoare de 11,4 milioane euro au fost selectate, fiind considerate eligibile.
Potrivit datelor Agenţiei de Plăţi, pentru 490 de cereri au fost semnate contracte de finanţare, valoarea acestora depăşind suma de 9,8 milioane euro.
Fermierii în vârstă de până la 40 de ani beneficiaza de fonduri nerambursabile prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, în valoare totală de peste 337 milioane euro, în perioada 2007-2013, pentru înfiinţarea de exploataţii agricole.