Parisul este și orașul iubirii, multe cupluri vizitând capitala Franței pentru a se bucura de atmosfera romantică, inconfundabilă, a orașului. De asemenea, este faimos în întreaga lume pentru legăturile cu industria modei.
De la Săptămâna modei de la Paris, care prezintă colecții incredibile precum Chanel, Dior și Saint Laurent, până la stilul casual, inconfundabil al parizienilor, Orașul Luminilor trebuie vizitat în orice anotimp. Pentru cei care ajung la Paris aceste repere ale orașului trebuie neapărat bifate, potrivit travel2next.
Arenes de Lutece
Arenes de Lutece este una dintre cele două structuri romane care au supraviețuit în Paris și este cel mai vechi monument istoric din oraș.
Arenes de Lutece a fost cândva o arenă în care gladiatorii se luptau cu animalele sălbatice în centrul amfiteatrului și putea găzdui 17.000 de spectatori pe nivelurile sale.
Notre Dame de Paris
Unul dintre cele mai emblematice repere din Paris este Catedrala Notre Dame, care a devenit faimos prin reprezentarea sa în nenumărate opere de artă, in literatură și cinema.
Catedrala se află pe un teren sacru și a fost un simbol al orașului ani la rând. Ile de la Cite, sau Insula Orașului, este chiar centrul Parisului, aici ducându-se bătălia de la Lutetia în anul 52 î.Hr.
Un palat roman a stat cândva pe acest teren, având mai multe altare și temple.
Din păcate, o mare parte din istoria sa arheologică s-a pierdut. Designul Catedralei Notre Dame reflectă perfecțiunea în toate formele ei.
În prezent, Notre Dame este închisă publicului în urma incendiului devastator din 2019 care i-a distrus turla. Notre Dame a fost construită între anii 1163 și 1345
Piața Bastiliei
Un loc care le amintește francezilor de revoluția din Franța este Place de la Bastille.
Bastille, o închisoare notorie, s-a aflat aici până când a fost luată cu asalt și distrusă, în 1790. Bastilia a fost complet distrusă și a rămas doar zona pe care o acoperea.
Piața este acum presărată de cafenele și restaurante.
La Conciergerie
La Conciergerie este unul dintre cele mai vechi palate din Paris și un monument istoric care merită văzut.
Datează din Evul Mediu, dar, în ani, palatul a fost modificat și dezvoltat, o parte din el fiind în cele din urmă transformată într-o închisoare.
Palatul a servit și ca reședință a Parlamentului Francez și este faimos pentru rolul pe care l-a avut în Revoluția Franceză.
La Conciergerie a devenit o închisoare, în care erau ținuți cei care urmau să fie executați. Aici au fost închiși Marie Antoinette, Robespierre și Andre Chenier.
Este deschisă publicului și este folosit ca centru pentru dreptul parizian.
Turnul Saint-Jacques
Turnul Saint-Jacques se află într-o grădină mică și pitorească cu același nume.
Construit între anii 1509 și 1523, turnul gotic este singura parte rămasă din Eglise Saint-Jacques-de-la-Boucherie, distrusă în 1797.
În jurul turnului sunt câteva statui importante, inclusiv statuia lui Blaise Pascal, dedicată experimentelor sale barometrice.
Bulevardul Champs-Elysees
Champs-Elysees este o stradă emblematică din Paris, plină de magazine care încep din Place de la Concorde.
Această stradă comercială se întinde pe aproximativ 2 km și, dacă nu știați, aflați că pe vremuri aici era o mlaștină.
Începând cu secolul al XVII-lea, a devenit un reper popular printre cei interesați de mărcile de modă de lux.
Magazine precum Louis Vuitton și Guerlain au deținut magazine emblematice pe bulevard încă de la începutul anilor 1900. Avenue des Champs Elysées merge de la Place de la Concorde la Arc de Triumph.
Turnul Eiffel
Construit în centrul Parisului, Turnul Eiffel este cel mai cunoscut reper și cel mai bun loc pentru a avea o vedere panoramică a orașului. Există două niveluri pe care le puteți accesa cu liftul.
Muzeul Luvru
Unul dintre cele mai faimoase muzee de artă din Franța, Muzeul Luvru, datând din secolul al XII-lea, a fost construit ca o fortăreață și a fost ulterior transformat într-un palat în timpul secolului al XVI-lea.
A devenit muzeu de artă în 1793. În prezent, Luvru găzduiește peste 35.000 de opere de artă, inclusiv ”Mona Lisa” a lui Leonardo da Vinci.
Palatul Versailles
Pentru a înțelege mai bine istoria Franței, nicio vizită la Paris nu este completă fără a vedea fosta reședință a regelui Ludovic al XIV-lea și a celor mai faimoși regi și regine ai Franței care au mers pe holurile și coridoarele Palatului Versailles.
Explorați opulenta Sală a Oglinzilor, Dormitorul Regelui, Petit Trianon și Grădina Reginei.