Până în 2020 ar putea fi lansate pe piață discuri de “a cincea dimensiune”, cu o capacitate de stocare de 10.000 de ori mai mare decât cea a DVD-urilor zilelor noastre.
O echipă de cercetători de la Universitatea Tehnologica Swinburne din Australia, care au semnat un acord cu Samsung, a folosit noi tehnologii din domeniul nanoparticulelor și a creat discuri ce pot stoca 1,6 terrabytes (TB) de date, sau chiar 10 TB, pentru o singură zi.
Un singur terrabyte este de ajuns pentru a putea stoca 300 de filme sau 250.000 de melodii. Discurile existente în prezent folosesc trei dimensiuni spațiale pentru stocare, dar, utilizând nanotehnologia (nanoparticule de aur), cercetătorii au introdus o nouă dimensiune spectrală, precum și una de polarizare a luminii, pentru a stoca informaţia în "cinci dimensiuni".
Folosind această tehnologie, cercetătorii din Melbourne au reuşit să stocheze 1.600 de Gigaocteţi pe un disc obişnuit şi sunt încrezători că, în viitor, vor putea stoca o capacitate de peste 10TB pe un singur disc de tip DVD.