2015 ar putea să fie anul în care să decidem că ar trebui să avem tot timpul în casă o sticlă de vin bun românesc. O dată pentru că poate fi oricând un cadou inspirat, dar mai ales pentru că merită să te bucuri cât mai des de un vin reușit. Francezii au o vorbă: “Viața este prea scurtă ca să bei vin prost”. Poate că merită să vă gândiți mai des la vorba aceasta și, în această idee, să începeți anul 2015 cu un exercițiu foarte simplu: nu lăsați sa treaca nici o săptămână fără să deschideți o noua sticlă de vin. Un vin pe care nu l-ați mai băut și despre care ați citit câteva lucruri înainte de a-l cumpăra. O astfel de alegere săptămânală, făcută în cunoștință de cauză, se poate transforma într-o adevărată plăcere și, de ce nu, într-o pasiune. În plus, este un mod sigur în care puteți să vă bucurați mai des de un vin bun. Nu trebuie decât să vă petreceti câteva minute din timpul vostru liber plasând o comandă online. Veți primi apoi sticlele alese acasă și le veți avea mereu la îndemână pentru exercițiul de care vorbeam. Pentru a vă ajuta să începeți mai repede acest exercițiu vă recomand zece vinuri care mi-au atras mie atenția și care au, în opinia mea, un raport excelent calitate-preț.
Făurar roșu – Un cupaj de Merlot, Feteasca neagră și Cabernet Sauvignon cu structură bine desenată și arome definite de curmale, stafide și vișine bine coapte. După un timp petrecut în sticlă capătă o aromă ușor condimentată specifică acestor soiuri la învechire.
Catleya Freamăt rose – Un roze echilibrat, cu un buchet rotund, parfumat, in care distingi note de căpșuni, pere și lămâie. Cupaj de Cabernet Sauvignon și Merlot, trebuie răcit bine îainte de degustare și poate fi acompaniat de o salata usoara de vara cu brânzeturi fresh și/sau de un pește proaspăt, cu carnea albă, pârlit pe grătar
Artisan Feteasca alba – Un vin produs din struguri crescuți pe dealurile însorite din satul Năeni și apoi baricat în butoaie de stejar românesc. Această Fetească albă are niște arome intense de pară și pepene, o textură untoasă bine integrată în postgustul lung și intens. De gustat în compania somonului, a fructelor de mare sau a unei fritpuri de vițel, la o temperatura de 6-8 grade.
Sable Noble roșu – Un cupaj de Cabernet Sauvignon, Merlot și Fetească Neagră, cu un buchet foarte plăcut de fructe roșii coapte și un post gust cu note de tutun și piele tăbăcită. Are tanini blânzi și catifelați și o mineralitate care echilibrează perfect ansamblul. Temperatura recomandată de servire este 16-18 grade.
La Sapata Băbească neagră – Un vin făcut dintr-un soi de struguri strămoșești, foarte rari în zilele noastre. Este lejer, foarte fructat, cu o intensitate aromatică foarte subtilă, în care recunoști ciocolată și vișine. Un companion excelent pentru frupturi de vânat și brânzeturi maturate.
Stirbey Crâmpoșie – Miros proaspăt și parfumat, gust cu abundență de fructe, note minerale și o aciditate bună. Un soi alb sută la sută românesc, cu un caracter puternic și o tradiție îndelungată în zona Drăgășani. Un vin foarte special, căruia nu-i veți găsi nici un reproș de făcut.
Vardo Adierea vântului – Un Syrah foarte parfumat, cu un corp foarte intens și bine echilibrat. Merita decantat cu putin timp înainte și servit la o temperatura ceva mai joasa (15-16 grade)
Arezan Fetească neagră rose – Culoare frumoasă, arome îmbietoare și un gust extrem de prietenos. Un candidat serios la locul de cel mai bun rose românesc. Buchetul său în care distingi prune și cireșe negre are prospețimea și vioiciunea pe care le cauți îndeobște la un rose în sezonul cald.
Villa Vinea Sauvignon blanc – Un Sauvignon tipic pentru regiunea din care provine (Târnave), bine lucrat, cu note persistente de soc și agrișe și un post gust citric, parfumat și prietenos
Selene Cabernet Sauvignon – Selene este noua gama de vinuri roșii premium de la Recas. Acest Cabernet tipic are gust de fructe negre, mure și vișine, dar și note de mentă și ardei iute care îi echilibrează buchetul. Este un vin delicat și plăcut predispus la învechire.
Vinuri bune și băuturi fine, sfaturi utile și rețete de cocktailuri puteți găsi pe www.theliquorstore.ro. Căutați-ne și pe pagina noastră de facebook: theliquorstore.