Edilul general a precizat, într-o postare pe Facebook, că noile troleibuze au o capacitate de minim 96 de pasageri, o lungime de 12 metri, şi, în cazul întreruperii furnizării curentului electric, autonomie în exploatare de minim 20 de km, asigurată prin intermediul grupului generator propriu al troleibuzului.
Ce dotări au troleibuzele
„Troleibuzele vor fi dotate cu climatizare automată, cu o capacitate mare de transport călători, cu funcţii speciale destinate persoanelor cu dizabilităţi. De asemenea, vor fi dotate cu tehnologie wireless pentru călători şi prize USB pentru încărcarea rapidă a dispozitivelor mobile, cu sistem informatic performant care permite atât furnizarea informaţiilor despre călătorie în timp real, precum şi furnizarea unor date importante despre starea de funcţionare a troleibuzelor către Societatea de Transport Bucureşti”, a scris Gabriela Firea.
Potrivit contractului, livrarea se va face începând cu luna noiembrie şi se va întinde pe o perioadă de 16 luni, după cum urmează: primul troleibuz va fi livrat în luna noiembrie pentru omologare, iar, ulterior, restul troleibuzelor vor fi livrate până în februarie 2022.
Au garanție 4 ani
Garanţia funcţionării de care dispun troleibuzele este de patru ani şi 240.000 km. De asemenea, troleibuzele dispun şi de garanţie extinsă pentru patru ani şi 240.000 km, în intervalul de exploatare corespunzător de la anul cinci până la anul opt inclusiv.
Valoarea contractului este de aproximativ 43 de milioane Euro fără TVA, iar finanţarea provine de la Administraţia Fondului pentru Mediu, în cadrul „Programului privind îmbunătăţirea calităţii aerului şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, utilizând autovehicule mai puţin poluante în transportul public local de persoane”.
Cererea a fost depusă încă din 2018
Cererea Primăriei Capitalei a fost depusă în octombrie 2018, iar contractul de finanţare a fost semnat în decembrie 2018, menţionează aceeaşi sursă. Astfel, numărul noilor mijloace de transport în comun contractate de actuala administraţie ajunge la un total de 630, însumând cele 100 de troleibuze, 400 de autobuze Euro 6 şi 130 de autobuze hibrid Mercedes- Benz, a căror livrare va începe curând şi se va efectua etapizat.
În luna februarie, Curtea de Apel Bucureşti a respins contestaţia privind licitaţia pentru cele 100 de troleibuze. Primăria Capitalei anunţa la momentul respectiv că în luna octombrie contractul fusese atribuit Asocierii Bozankaya Otomotiv Marina Imalat Ithalat Ve Ihracat A.S. (lider) – Sileo Gmbh (asociat), iar contestaţia a fost depusă de către companiile Solaris Bus&Coach SA şi Skoda Electric SA.