Ferrari World din Abu Dhabi, primul parc tematic dedicat constructorului italian de masini sport, se va deschide pe 28 octombrie, iar cei care îi vor trece pragul se vor putea da într-un montagne russe care va atinge 240 de km/h.

Arabii au început numărătoarea inversă. Mai sunt 100 de zile până la deschiderea primul parc tematic Ferrari din lume. Pe site-ul oficial aceştia au publicat o listă cu cele 20 de atracţii ale Ferrari World.

Printre acestea se numără Formula Rossa, un montagne russe care îi va ridica pe turişti la o înălţime de 52 de metri şi îi va propulsa la o viteză de 240 de km/h în mai puţin de 5 secunde.

O altă atracţie a parcului va fi  G-Force. Acesta este un turn de 62 de metri, înălţime spre vârful căruia vizitatorii vor fi propulsaţi cu viteză, pentru a recrea senzaţiile din timpul unei curse de Formula 1. Scaunul pe care se vor aşeza turiştii este unul identic cu cel care se găseşte în Ferrari Enzo

Ferrari World din Abu Dhabi are la sol 86.000 mp, însă acoperişul are 200.000 de metri pătraţi. Parcul nu aparţine  companiei Ferrari, ci firmei Aldar Properties PJSC, cea care a creat şi circuitul de Formula 1, Yas Marina.

SURSA: ferrariworldabudhabi.com