Plata unor despăgubiri suplimentare, de câteva milioane de lei, pentru exproprierea unor terenuri aflate pe traseul Autostrăzii Transilvania, problemele legate de retrocedări precum şi reabilitarea a 70% dintre drumurile judeţene din Gorj reprezintă principalele ştiri economice ale orei de pe site-urile regionale.

CLUJ: Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI) ar putea plăti despăgubiri suplimentare de 2,92 milioane de lei pentru exproprierea unor terenuri, cu o suprafaţă de 31.655 mp, amplasate pe tronsonul Câmpia Turzii – Gilău al Autostrăzii Transilvania. Cele 38 de terenuri sunt amplasate pe teritoriul comunelor Gilău şi Mihai Viteazu. Terenurile nu au putut fi incluse în hotărârile de guvern anterioare, din anii 2004 şi 2005, pentru că situaţia juridică a terenurilor era incertă, iar proprietarii nu dispuneau de documentaţii cadastrale, relatează ziuadecj.ro

BRAŞOV: Aplicarea legilor fondului funciar în judeţul Braşov a scos la iveală o nouă problemă, nemaiîntâlnită până acum şi destul de întortocheată. Prefectul Ion Gonţea a anunţat ieri că s-a descoperit faptul că în unele zone ale judeţului au apărut probleme legate de retrocedări pe teritoriul altor judeţe, dezvăluie bzb.ro

GORJ: 70% din drumurile judeţului Gorj se află în reabilitare. Din reţeaua totală de drumuri judeţene, în lungime de 837 km, doar 100 km vor rămâne neasfaltaţi. Peste 330 km de drumuri judeţene vor fi modernizate, iar pe 400 km se vor aplica tratamente bituminoase. În acest an vor fi turnate îmbrăcăminţi asfaltice uşoare pe o lungime de 14,3 km de drumuri judeţene, iar până în prezent s-au realizat 9,3 km, scrie gds.ro

Alte ştiri importante din business-ul local şi regional

CONSTANŢA: Căsuţele din tabăra de la Costineşti, cu lacătul pe uşi (telegrafonline.ro)

IAŞI: Toate autogările vor fi desfiinţate (evenimentul.ro)

BOTOŞANI: Peste 200 locuinţe ANL vor fi scoase la vânzare (evenimentul.ro)

TIMIŞ: Depozitarii preferă piaţa neagră? (focusvest.ro)

SIBIU:
Tribunalul Sibiu, dator la avocaţi (sibiustandard.ro)

Nu rata astăzi, la ora 12:00, pe capital.ro, primul BULETIN DE ŞTIRI economice online al zilei.