10.000 de consumatori din Banat nu au nici acum energie electircă, după furtuna de duminică

În cazul a circa 95 % dintre clienții afectați de furtuna extremă din zona Banatului, alimentarea cu electricitate a fost reluată, conform Agerpres. Chiar şi aşa, circa 10.000 de consumatori nu au nici acum energie, reiese din datele Enel, potrvit Agerpres.

În cursul nopţii trecute, compania energetică a reluat alimentarea pentru 215.000 de clienţi, din cei peste 225.000 rămaşi fără curent în urma furtunii de duminică.

"La această oră se află pe teren 91 de echipe, din care 68 ale E-Distribuţie şi 23 ale firmelor contractoare, iar intervenţiile vor continua până la restabilirea integrală a alimentării cu electricitate. Acestea au ca prioritate intervenţia la avariile înregistrate pe liniile de înaltă şi medie tensiune, care alimentează un număr mare de clienţi, cu accent pe remedierea stâlpilor de beton rupţi şi a celor de metal îndoiţi, în special în judeţul Timiş, dar şi în Hunedoara şi Arad. În judeţul Caraş Severin funcţionarea reţelelor de medie tensiune a revenit la normal", spun reprezentanţii companiei.

Aceştia amintesc că în regiune s-au produs condiţii meteo excepţionale, extreme, a căror violenţă a afectat funcţionarea reţelelor de electricitate, ca urmare a vântului puternic ce a atins peste 100 km/h.

O furtună violentă a lovit duminică seară zona de vest a României. Conform datelor Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), în urma fenomenelor meteo severe, opt persoane au decedat (Arad – 1, Bistriţa Năsăud – 2, Timiş – 5), iar 137 de persoane au fost rănite (Alba – 6, Arad – 15, Bihor – 35, Bistriţa-Năsăud – 15, Cluj-Napoca – 5, Hunedoara – 1, Maramureş – 10, Sălaj – 1, Timiş – 49).