În condiţiile în care numărul solicitanţilor de azil urmează să atingă un record în acest an în Germania, "Patrioţii Europeni împotriva Islamizării Occidentului" PEGIDA încearcă de câteva săptămâni să organizeze în Germania "demonstraţii de luni" precum cele care au determinat, acum 25 de ani în fosta Republică Democrată Germană, dărâmarea Zidului Berlinului.
Luni, doar manifestaţia de la Dresda părea a avea succes. La Düsseldorf, în vest, doar 400 de persoane au ieşit în stradă, faţă de 2.000 anunţate, potrivit DPA.
1.200 de poliţişti au fost mobilizaţi la Dresda.
Manifestaţiile s-au desfăşurat fără incidente, doar trei manifestanţi împotriva solicitanţilor de azil au fost reţinuţi pentru scurt timp după ce au lansat petarde.
Bisericile creştine, centrul islamic local, comunitatea evreiască şi asociaţii studenţeşti au făcut apel la contramanifestaţii.
Mai mulţi miniştri din cadrul Guvernului regional al Saxoniei au defilat la rândul lor împotriva manifestanţilor de extremă dreapta.
Aceste manifestaţii intervin în contextul în care Organizaţia pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare a dezvăluit că Germania a devenit în 2012 principala destinaţie de imigraţie în Europa şi a doua după Statele Unite, primind în acel an aproape 400.000 de persoane.
Germania se aşteaptă să primească aproximativ 230.000 de cereri de azil în 2015, a declarat în acest weekend şeful Oficiului Federal pentru Migraţie şi Refugiaţi.
Pentru acest an, Germania, prima destinaţie a solicitanţilor de azil în Europa, se aşteaptă la 200.000 de cereri, cu aproape 60% mai mult decât anul trecut.