Nu de puține ori, în portofoliul marilor agenții de turism ies la iveală sejururi la care turiștii români cu venituri medii nu pot decât să viseze. De pildă, cea mai scumpă vacanță vândută de Happy Tour anul acesta a fost în Turcia. Șapte adulți cu trei copii au ales o vacanță de zece zile la Resort Regnum Carya de 5 stele (vilă), all inclusive, în luna august, pentru care au plătit 100.000 de euro.
De altfel, destinațiile din Turcia și cele din Grecia se află printre cele mai vândute vacanțe. Totodată, potrivit lui Javier Garcia del Valle, CEO Happy Tour Group, se vând foarte bine și vacanțele la Disneyland Paris, Dubai, Tel Aviv (circuit Israel). Cererea pentru Dubai a crescut mult în ultimii ani, mai ales că este o destinație ideală când în România este frig. ”Vacanțele au devenit mult mai accesibile și datorită faptului că au fost lansate foarte multe zboruri între destinații, în special zboruri ale companiilor aeriene low-cost. Spre exemplu, city break-urile în Europa sunt o opțiune puțin costisitoare de a merge în vacanță, iar destinațiile de sejur sau circuit ca Dubai și Israel sunt din ce în ce mai accesibile, în unele cazuri mai accesibile decât unele sejururi în Europa”, a declarat pentru Capital Javier Garcia del Valle.
Pentru 2017, acesta a spus că Happy Tour Group își va menține trendul de creștere de 10%, ceea ce înseamnă că se așteaptă la un volum de vânzări de aproximativ 60 milioane de euro. Creșterea este susținută de dezvoltării accelerata a segmentului de business travel, a diviziei de MICE şi a dezvoltării parteneriatului cu Disneyland Paris.
”Divizia de business travel este motorul Happy Tour Group și reprezintă 65% din întreg business-ul. Cei mai mulți clienți activează în domenii precum servicii medicale, energie, consultanță, retail, pharma, IT. Divizia de turism online reprezintă 5% din totalul vânzărilor, fiind în creștere de la lună la lună. Vorbim totuși de o creștere organică deoarece nu suntem o agenție specializată în online, însă tot mai mulți români sunt deschiși să plătească vacanțe prin intermediul portalului”, a mai spus Javier Garcia del Valle.