Reticenta unor clienți față de mașinile electrice este tot mai adânc zdruncinată de evoluția acestui nou trend din industria auto. Renault a anunțat ieri că tocmai a vândut mașina electrică purtând numărul 100.000.
La cinci ani după lansarea primului său vehicul electric, Renault, lider de piață în Europa, a predat cheia vehiculului cu numărul 100.000. Acesta este un ZOE și a fost achiziționat lui Åsmund Gillebo, un norvegian în vârstă de 41 de ani. Pentru a profita cât mai mult de ZOE, acesta a primit, de asemenea, cinci ani de încărcare de la Fortim și 100.000 de minute de încărcare de la Gronn kontakt, doi furnizori locali de energie.
În prima jumătate a anului 2016, Renault a vândut mai mult de 15.000 de vehicule electrice (excluzând Twizy), o creștere de 32% fată de anul precedent. Acest succes confirmă statutul de lider pe piața europeană al mărcii Renault, în special pentru segmentul vehiculelor utilitare. Într-adevăr, pe drumurile europene, unul din patru vehicule electrice este un Renault, iar în Franța, jumătate dintre mașinile electrice sunt Renault. Principalele piețe ale mărcii pentru mașinile electrice sunt Franța, Norvegia, Marea Britanie și Germania. „Numărul clienților de vehicule electrice crește în fiecare an, iar Renault contribuie în mare măsură, prin inovațiile sale constante și implicarea sa în dezvoltarea infrastructurii. Satisfacția clienților noștri, cu o rată record de 98% pentru ZOE, ne motivează să mergem mai departe”, a declrat Eric Feunteun, director al diviziei de vehicule electrice Renault.
Renault este implicat în mai multe proiecte de instalare a punctelor de încărcare publice, alături de autorități și alți actori ai mobilității electrice precum societățile energetice. Pană în prezent, există mai mult de 100.000 de puncte de încărcare la dispoziția publicului din întreaga lume, dintre care 80.000 în Europa, iar numărul lor este în continuă creștere. De exemplu, Renault sprijină proiectele fondului TEN-T (Rețeaua Transeuropeană de Transport) inițiat de Comisia Europeană, prin care s-au instalat mai mult de 2.300 de stații de încărcare rapidă de-a lungul coridoarelor de autostrăzi și drumuri principale în cincisprezece țări.