„De la începutul anului, am înregistrat o medie lunară de peste 16.000 de utilizatori noi, care au realizat pentru prima dată o tranzacţie online cu cardul pe site-urile de reduceri. Vorbim despre un ritm de creştere semnificativ, ţinând cont de dimensiunea pieţei locale, dar avantajul cel mai mare îl reprezintă crearea unui obicei printre acesti posesori de carduri pentru achiziţiile online”, a declarat Antonio Eram, CEO Netopia Sistem.
În semestrul I, valoarea medie a unei tranzacţii înregistrate pe site-urile de reduceri a urcat cu 75%, la peste 70 de lei, comparativ cu valoarea medie de 40 de lei, de la începutul anului. De altfel, voucherele de reduceri cu valori mai mici de 100 de lei reprezintă peste 85% din volumul total de cupoane vândute pe astfel de platforme, în timp ce valoarea acestora se ridică la peste 60% din total tranzacţiilor.
„Ponderea cea mai mare, atât în volum, cât şi în valoare, o au voucherele mai mici de 100 de lei. Dacă vorbim de extreme, voucherele cu valoare mai mică de 10 lei reprezintă sub 5% din valoarea tranzacţiilor totale înregistrate pe site-urile de reduceri, în timp ce voucherele în valoare de peste 500 lei, contribuie cu peste 12% la valoarea totală a tranzacţiilor”, a explicat Eram.
Topul celor mai scumpe achizitii de pe site-urile de reduceri este dominat de pachete turistice si operatii estetice.
Un român a cumpărat cupoane în valoare de 10.000 de lei
„Cel mai mare fan al site-urilor de reduceri din 2011 s-a dovedit un utilizator care a achiziţionat in 6 luni vouchere în valoare totală de peste 10.000 de lei. Exista şi persoane care au cumpărat peste 80 de astfel de oferte de pe un singur card”, a adăugat Eram.
În continuare, cele mai achiziţionate vouchere de reduceri sunt cele pentru restaurante şi cafenele, urmate de reducerile pentru saloane de înfrumuseţare şi cele de masaj sau sălile de fitness.
mobilPay este unul dintre cei mai importanţi procesatori de plăţi online cu cardul, cu o cotă de piaţă estimată pentru acest an la 40%, corespunzătoare unui număr de 1,5 milioane de tranzacţii. Operatorul procesează mai mult de 90% din totalul plăţilor online înregistrate pe site-urile de reduceri.
Netopia Sistem este lider pe piaţa din România în domeniul comunicării prin sms şi în ceea ce priveşte microplăţile cu telefonul mobil, prin serviciile web2sms.ro, respectiv mobilPay.ro.
Cu peste 50 de milioane de sms-uri livrate în 2010 şi relaţii contractuale cu toti operatorii de telefonie mobilă din România, web2sms.ro deţine 60% din piaţa locală de servicii de comunicare şi marketing mobil.