Vienna Insurance Group a înregistrat, în primele nouă luni ale acestui an, un profit înainte de impozitare de 301,3 milioane de euro, cu 88,4% mai mare faţă de cel din perioada similară a anului trecut, în România fiind consemnată o creştere de 16,6%.
Profitul VIG (înainte de impozitare) a crescut la 301,3 milioane euro, evoluţie în linie cu obiectivul stabilit. În analiza creşterii abrupte de 88,4% trebuie luată în considerare amortizarea din perioada similară a anului 2015. Pieţele din ECE au contribuit cu aproximativ 65% la profituri, reiese din datele companiei.
Potrivit reprezentanţilor companiei, aproape toate segmentele regionale au avut contribuţii pozitive la profituri. Astfel, în Ungaria profitul înainte de impozitare a crescut cu 41,6%, în România cu +16,6% şi în Turcia/Georgia cu 0,4%. Regiunea baltică a fost singura excepţie, raportând un minus de 7,8 milioane euro, în principal din cauza pierderilor aferente înfiinţării companiei de asigurări Compensa Non-Life.
"Contextul caracterizat de dobânzi scăzute este o provocare cu care se confruntă în prezent toţi asigurătorii europeni. Având în vedere aceste circumstanţe, suntem foarte mulţumiţi de creşterea profitului nostru, care este conform cu obiectivul anunţat pentru 2016. Per ansamblu, rezultatele arată că decizia de a aplica o politică restrictivă în ceea ce priveşte segmentul tradiţional al poliţelor de asigurări de viaţă pe termen scurt cu achitare la scadenţă a fost corectă", a declarat Elisabeth Stadler, CEO al Vienna Insurance Group.
În perioada ianuarie-septembrie 2016, primele la nivel de grup au crescut cu 0,7%, în contextul continuării politicii restrictive privind segmentul poliţelor de asigurare de viaţă pe termen scurt cu plata la scadenţă. După ajustarea pentru operaţiunile pe termen scurt cu achitare la scadenţă, valoarea totală a primelor a crescut apreciabil, cu 4,7%.
"Conform principiului Ťidentifică oportunităţileť, ne bazăm pe managementul local pe pieţele unde activăm. Creşterea volumului primelor arată că răspundem adecvat condiţiilor diferite de pe fiecare piaţă în parte, bazându-ne pe diversitatea care acoperă mai multe ţări şi regiuni. Companiile Grupului ne aduc aproape de clienţii noştri şi ne asigură succesul ca asigurător local", a afirmat Elisabeth Stadler.
Companiile Vienna Insurance Group au raportat creşteri semnificative ale primelor în multe pieţe, precum Ungaria (+14,2%), România (+30,3%) sau Turcia/Georgia (+15,6%).
Creşterea primelor a fost în mod constant pozitivă pe segmentul daune/accidente. VIG a înregistrat o creştere semnificativă pe RCA, Casco şi pe segmentele non-auto.
Vienna Insurance Group a inclus recent segmentul asigurărilor de sănătate în categoria liniilor de creştere strategică. În primele nouă luni, valoarea primelor pe acest segment a crescut cu 6,3%.
Chiar şi pieţele puternic afectate de contextul caracterizat de dobânzi reduse, precum Republica Cehă, Slovacia şi Austria, au înregistrat creşteri ale primelor de +6,7%, +4,5% şi respectiv +0,6%. O creştere solidă de 6,4% a fost atinsă şi în Polonia, după ajustarea la transferul diviziei baltice de asigurări generale precum şi la efectele cursului de schimb valutar.
Investiţiile Grupului, inclusiv numerarul şi echivalentele de numerar, au însumat 36,5 miliarde de euro la 30 septembrie 2016. VIG a raportat un rezultat financiar de 703,2 milioane de euro (-10%) în primele trei trimestre din 2016.
Vienna Insurance Group (VIG) este format din aproximativ 50 de companii din 25 de ţări. VIG este compania cel mai bine cotată dintre emitenţii care fac parte din ATX, indicele principal al Bursei de Valori din Viena. Grupul este, de asemenea, listat la Bursa din Praga. (Sursa: Agerpres)