Dieta ideală pentru sănătatea planetei şi a oamenilor, prezentată miercuri de o echipă de cercetători, presupune dublarea consumului de nuci, fructe, legume şi înjumătăţirea cantităţilor de carne şi zahăr consumate, relatează Reuters. 

Dacă populaţia ar urma dieta pentru ”sănătatea planetei”, peste 11 milioane de decese premature ar putea fi evitate anual, emisiile de gaze cu efect de seră ar fi reduse şi ar putea fi conservate mai multe regiuni de uscat, apă şi biodiversitate, susţin cercetătorii. 

„Hrana pe care o consumăm şi felul în care o producem determină sănătatea oamenilor şi a planetei, iar în momentul de faţă nu procedăm deloc cum trebuie”, spune Tim Lang, profesor la Universitatea din Londra, conducătorul studiului. 

Asigurarea hranei pentru o populaţie de 10 miliarde de oameni până în 2050 sub forma unei diete sănătoase şi sustenabile va fi imposibilă fără transformarea obiceiurilor alimentare, îmbunătăţirea producţiei de alimente şi reducerea risipei alimentare, a spus acesta. „Avem nevoie de o revizuire semnificativă care să schimbe sistemul alimentar global la o scară nemaivăzută până acum”. 

Multe boli cronice care pot pune viaţa în pericol, între care obezitatea, diabetul, malnutriţia sau diverse tipuri de cancer, sunt legate de o dietă săracă. Cercetătorii spun că alimentaţia nesănătoasă provoacă mai multe decese şi boli în prezent în lume decât relaţiile sexuale neprotejate, alcoolul, drogurile şi fumatul laolaltă. 

Dieta planetară propusă de oamenii de ştiinţă este rezultatul unui proiect de cercetare care a durat trei ani, la solicitarea revistei de sănătate The Lancet şi la care au participat 37 de specialişti din 16 ţări. 

Consumul mediu de alimente precum carnea roşie şi zahărul ar trebui redus cu 50%, în timp ce consumul de nuci, fructe, legume ar trebuie dublat. 

Pentru anumite regiuni, ar fi necesare schimbări chiar mai drastice: locuitorii Americii de Nord, spre exemplu, consumă de aproape 6,5 ori mai multă carne roşie decât cantitatea recomandată, în timp ce oamenii din Asia de Sud mănâncă doar jumătate din cantitatea sugerată de dieta planetară. 

 

Pentru reglarea consumului de legume care conţin amidon cum ar fi cartoful sau maniocul ar fi nevoie de mari schimbări în regiunea Africii Subsahariene, unde oamenii mănâncă în medie de 7,5 ori mai mult decât cantitatea recomandată. 

Cu ocazia prezentării dietei la o conferinţă de presă desfăşurată miercuri, cercetătorii au recunoscut că adoptarea acestei diete pe plan global este o speranţă ambiţioasă, cu atât mai mult cu cât există o mare inegalitate în ceea ce priveşte accesul la hrană. 

„Peste 800 de milioane de oameni nu au hrană suficientă, în timp ce mult mai mulţi consumă o alimentaţie nesănătoasă, care contribuie la deces prematur şi boli”, a spus Walter Willett de la Universitatea Harvard din SUA. 

„Dacă nu reuşim să o implementăm în totalitate, ar fi bine să încercăm să facem cât de mult putem”, a completat acesta.AGERPRES