Pe data de 11 septembrie 2001, istoria avea să se schimbe pentru totdeauna, în urma atacurilor teroriste din SUA. În dimineața acelei zile, 19 teroriști Al-Qaeda au deturnat patru avioane comerciale de pasageri. Teroriștii au preluat controlul avioanelor, prăbușind două dintre ele în Turnurile Gemene ale World Trade Center din New York, omorând toate persoanele de la bord și mulți alți oameni care lucrau în clădiri. Ambele clădiri s-au prăbușit în decurs de două ore, distrugând și avariind și alte clădiri din jur.
Tragedia s-a întâmplat în urmă cu aproape două decenii. Unii americani erau prea mici ca să își amintească, alții nu erau născuți, dar cu siguranță cei care au fost acolo, nu vor uita niciodată prin ce au trecut, deși se confruntă cu noi provocări ale vieții.
Peste 3.000 de oameni au murit în urma acelor atacuri teroriste, declanșând o luptă crâncenă împotriva terorismului. Mai ales, că obiectivele atacate erau simboluri ale Americii. Turnurile Gemene ale World Trade Center erau emblema New York-ului. Zeci de ani te uitai în sus și ele erau acolo. O vedere care nu va fi niciodată uitată de cei care au trăi-o.
În dimineața zilei de 11 septembrie, când tocmai se termina votarea în Brooklyn, unul dintre turnuri era în flăcări. Doar câteva minute mai târziu, un al doilea avion s-a prăbușit în celălalt turn.
Mii de oameni au fost prinși la etajele turnurilor. Mulți au murit când avioanele s-au izbit de clădiri, alții când au pornit incendiile. Unii au sărit de la ferestre pentru a scăpa de flăcări. În total, 2606 de oameni au murit în turnuri.
Zona din jurul World Trade Center a fost o scenă devastatoare. Fumul și praful împăienjăneau zona. Nenumărate mașini, camioane și vehicule de urgență au fost distruse.
Atacurile nu s-au terminat la New York. Pentagonul, de asemenea, a fost lovit, provocând moartea a 125 de oameni. Scena a fost la fel de terifiantă, însă clădirea însăși a rămas în picioare. Un nou turn a fost construit în Ground Zero, în memoria celor întâmplate. Acest lucru le-a oferit oamenilor curajul de a se împăca cu cele întâmplate, dar nu este suficient să îi facă să uite de ziua aceea groaznică, de viețile pierdute și de cum a fost schimbată America.