11 state membre ale NATO au convenit noi donații de arme pentru Ucraina

Sursă: Dreamstime

Un grup de 11 țări NATO, care au participat joi, 19 ianuarie, la o reuniune în Estonia pentru sporirea ajutorului militar pentru Ucraina, au convenit să ofere noi arme. Acestea au semnat și o declarație comună prin care îndeamnă și alte state să facă același lucru.

Inițiativa a aparținut ministrului britanic al apărării, Ben Wallace, și omologului său eston, Hanno Pekvur. Întâlnirea s-a desfășurat la baza militară estonă Tapa, cu o zi înaintea unei reuniuni extinse la baza militară americană Ramstein din Germania, în cadrul căreia circa 50 de ţări angajate în susţinerea militară a Ucrainei vor discuta şi sunt aşteptate să anunţe noi livrări de arme către Kiev.

Luni, pe data de 16 ianuarie, Marea Britanie a confirmat un nou pachet de ajutor militar destinat Ucrainei, inclusiv 14 tancuri Challenger 2, obuziere, muniţii, blindate, drone, rachete ghidate şi antiaeriene, iar Ben Wallace a anunțat că acest ajutor va fo suplimentat de 600 de rachete Brimstone.

”Pot spune că vom trimite alte 600 de rachete Brimstone în teatrul de operaţiuni, care vor fi incredibil de importante pentru a ajuta Ucraina să domine pe câmpul de luptă”, a declarat acesta.

Mai mult ajutor militar pentru Ucraina

La aceeași reuniune, Danemarca a anunțat, de asemenea, că va trimite Ucrainei cele 19 obuze Caesar comandate din Franța. Numai câteva dintre ele au fost livrate deocamdată.

Estonia urmează să trimită un nou pachet de artilerie grea de 155 mm, muniţii pentru tunurile de 122 mm şi lansatoare de grenade antitanc, PIB-ul alocat ajutorului militar către Ucraina ajungând la 1%, și sfătuiește alte țări să facă la fel. Ministrul Hanno Pekvur a spus că dacă UE ar aloca 1% din PIB-ul său acestei cauze, ajutorul ar ajunge la 150 de miliarde de euro.

Polonia a anunțat că va trimite Ucrainei tunuri antiaeriene şi 70.000 de obuze. Totodată, premierul polonez Mateusz Morawiecki a spus că este posibil ca Varșovia să trimită Ucrainei tancuri Leopard 2 fără a mai aștepta acordul din partea Berlinului. Această declarație ar putea pune presiune pe Germania să accepte livrarea unor astfel de tancuri către Ucraina, sau cel puțin să își dea acordul ca alte țări să le furnizeze Kievului. Ucraina are mare nevoie de tancuri Leopard 2, iar acest subiect se va dezbate și la Ramstein.

Ministrul lituanian al apărării, Arvydas Anusauskas, susține că mai multe ţări vor anunţa vineri ”sigur” trimiterea unor tancuri Leopard către Ucraina, iar în total la reuniunea din Germania vor fi promise Kievului sute de blindate.

Țările participante au publicat ”Angajamentul de la Tallinn”

La reuniunea din Estonia au participat miniștrii apărării din Marea Britanie, Lituania şi Estonia, dar şi reprezentanţi din Danemarca, Republica Cehă, Olanda, Germania, Slovacia, Spania, Polonia şi Letonia. Ministrul polonez și cel leton nu au putut însă ajunge fizic din cauza condițiilor meteo.

La finalul reuniunii, ţările NATO participante au publicat o declaraţie pe care au denumit-o ”Angajamentul de la Tallinn”, capitala estonă. În document, semnatarii critică „atacurile Rusiei menite să terorizeze populaţia Ucrainei, inclusiv atacurile intenţionate împotriva populaţiei civile şi a infrastructurii civile, care pot constitui crime de război”.

„Împreună vom continua să sprijinim Ucraina pentru a trece de la rezistenţa la expulzarea forţelor ruseşti de pe teritoriul ucrainean. Prin reunirea aliaţilor şi partenerilor, ne asigurăm că intensificarea sprijinului militar global este cât mai strategică şi coordonată posibil”, se arată în declaraţie.

Țările care au semnat documentul notează că Ucraina are nevoie de tancuri, sisteme de apărare antiaeriană și antirachetă care să opereze împreună cu grupuri de artilerie divizionare și  „focuri de precizie care să permită ţintirea nodurilor logistice şi de comandă ruseşti din teritoriul ocupat”.

„Prin urmare, ne angajăm să urmărim în mod colectiv livrarea unui set de donaţii fără precedent, inclusiv tancuri de luptă principale, artilerie grea, apărare antiaeriană, muniţii şi vehicule de luptă pentru infanterie pentru apărarea Ucrainei”, au transmis semnatarii Angajamentului de la Tallinn.

Aceștia au îndemnat și alte state membre ale NATO, împreună cu alți parteneri să „urmeze exemplul şi să contribuie cu propriile pachete de sprijin planificate cât mai curând posibil pentru a asigura o victorie pe câmpul de luptă ucrainean în 2023”.