"Este prea curând să estimăm modul în care economia va fi afectată de alegeri", a declarat oficialul Fed, care nu şi-a schimbat previziunile pe termen scurt privind evoluţia economiei sau a politicii monetare.
"O singură majorare a ratei dobânzii, posibil în decembrie, ar putea fi suficientă pentru a îndrepta politica monetară spre o direcţie neutră", a apreciat James Bullard, într-un discurs rostit la Londra.
Analiştii se aşteaptă ca dobânda de bază să fie majorată în decembrie, la ultima reuniune de politică monetară a Fed din 2016. În prezent, dobânda de politică monetară în SUA se situează la un interval cuprins între 0,25% şi 0,50%.
Economia SUA este afectată de ritmul redus de creştere, astfel încât nu este necesară o majorare semnificativă a ratei dobânzii, a explicat Bullard. Acesta a adăugat că avansul economiei ar putea fi sprijinit în urma adoptării unor măsuri menite să majoreze productivitatea în SUA şi a unei reforme fiscale care să permită repatrierea profiturilor corporaţiilor pentru majorarea investiţiilor. Impactul asupra economiei se va simţi probabil în 2018, 2019 şi 2020, susţine oficialul Fed.
În comunicatul de presă publicat la finalul ultimei reuniuni a Comitetului de politică monetară al Fed, se arată că economia SUA a accelerat, iar numărul de locuri de muncă create a rămas la un nivel ridicat.
"Comitetul consideră că argumentele pentru o majorare a ratei dobânzii au continuat să se consolideze, dar a decis ca, pentru moment, să aştepte până ce vor apărea noi dovezi ale unor progrese spre obiectivele sale", apreciază Rezerva Federală a SUA. (Sursa: Agerpres)