Compania CFR SA a alocat, în primul semestru al acestui an, 500 de milioane de lei pentru programul de întreținere, reparații curente și reparații capitale la infrastructura feroviară publică, finanțat din surse proprii ale companiei și din fonduri de la bugetul de stat.
Programul de întreținere, reparații curente și reparații capitale, finanțat din alocațiile de la bugetul de stat, în valoare totală de 196.152.000 lei, și din surse proprii ale companiei, în valoare totală de 295.532.000 milioane lei, cuprinde 284 de proiecte structurate la nivelul celor 8 regionale de cale ferată pe o gamă complexă de lucrări la linii, terasamente, poduri, podețe, tuneluri, instalații și treceri la nivel.
La capitolul întreținere și reparații curente s-au semnat în prima jumătate a acestui an 47 de contracte de lucrări, 30 de proiecte sunt în evaluare, 12 proiecte sunt în curs de licitație, iar alte 10 proiecte au fost transmise pentru validare și urmează a fi lansate pe SEAP.
“Investițiile financiare alocate de companie pentru acest program asigură continuitate în graficul de execuție a lucrările multianuale, iar prin lucrările anuale derulate pe rețeaua feroviară reușim să menținem un ritm constant în strategia companiei de îmbunătățire a capacităților de exploatare oferite operatorilor de transport de călători și de marfă execuția, strategie care vizează creșterea vitezei de circulație și a gradului de siguranță pe infrastructura feroviară publică, a declarat Marius CHIPER, director general al CFR SA.
La capitolul reparații capitale, care cuprinde lucrări multianuale, s-au alocat surse financiare pentru continuarea a 62 de lucrări contractate în anii anteriori, 10 dintre acestea fiind finalizate în al II-lea trimestru, au fost semnate 12 noi contracte de lucrări, 10 proiecte sunt în licitație, fiind demarate de asemenea alte 101 proiecte, care la ora actuală se află în diferite etape de implementare. La acest capitol, un accent deosebit s-a pus pe prioritizarea proiectelor de modernizare a 74 de treceri la nivel cu calea ferată de pe întreaga rețea feroviară.
Menționăm faptul că programul de întreținere, reparații curente și reparații capitale nu afectează continuitatea graficului de circulație a trenurilor de călători și de marfă, lucrări fiind executate prin asigurarea condiţiilor optime de trafic pe întreaga rețea feroviară.