ingrijoratori ai Romaniei (n.r.- deficitul de cont curent, posibilitatea nerespectarii tintei de inflatie etc) au starnit o puternica reactie din partea Bancii Nationale si a Fondului Monetar International. Principala vinovata a fost cresterea creditelor de consum. Noile norme de prudentialitate luate in calcul de BNR si menite sa conduca la temperarea cresterii creditarii se rasfrang si asupra creditelor ipotecare si imobiliare. Avansul de minimum 30% din valoarea imobilului achizitionat pe baza de credit si stabilirea unei rate lunare care sa nu depaseasca o treime din veniturile solicitantului vor afecta foarte multe persoane, in special tinerii ale caror venituri sunt inca mici. In aceste conditii refugiul celor care nu vor indeplini cerintele noilor norme bancare vor fi societatile de credit ipotecar si fondurile ipotecare. Din nefericire si aici sunt vesti proaste. Institutiile de credit sunt reglementate si supravegheate din acest an si in Romania, iar normele BNR vor avea cu siguranta influenta si asupra acestora. Nu mai raman decat rotile tiganesti, CAR-urile sau alte societati comerciale care nu sunt reglementate si care nici macar nu au in obiectul de activitate acordarea de credite. Numai ca in aceste cazuri riscurile sunt mult mai mari pentru cei care iau credite.
Mai putine credite, preturi mai mici la case
Cu toate acestea, creditul ipotecar va functiona in continuare. Nevoia de locuinte nu poate fi stopata, iar finantarea ei va ramane inca unul dintre motoarele dezvoltarii sistemului bancar de anul viitor. Trei banci romanesti au linii de finantare de la Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) de minimum zece milioane de euro, sume alocate special pentru creditele ipotecare. Bancile nu se vor opri din finantarea locuintelor nu numai pentru faptul ca acest lucru este o afacere rentabila, ci si pentru ca ar avea de pierdut daca nu onoreaza contractele incheiate cu BERD. Liniile de credit deschise de BCR, Banc Post si, in curand, Banca Transilvania la BERD sunt acordate pe o perioada de 11 ani. Daca bancile comerciale nu utilizeaza acesti bani pentru acordarea de credite ipotecare, ele sunt obligate sa plateasca penalizari institutiei europeane pentru fiecare tragere ne-efectuata. In afara acestor linii de finantare, bancile straine din Romania au linii de creditare la banca mama, iar bugetele pentru 2004 prevad o majorare a cuantumului sumelor aferente acordarii de credite ipotecare. Surse din piata bancara au explicat chiar ca majoritatea bancilor si-au dublat fondurile pentru creditele de anul viitor, iar participarea bancilor in cadrul unor companii specializate sau a viitoarelor banci de economii este si ea in crestere. Un bun exemplu il constituie Domenia Credit. Domenia Credit SA este una dintre societatile de credit ipotecar care apasa pe acceleratie in 2004. Infiintata de FRAI, Domenia Credit are din aceasta luna inca doi actionari: BERD si DEG, care au adus inca doua milioane de dolari la capitalul social. In ceea ce priveste fondurile pentru acordarea de credite, Domenia a mai atras imprumuturi de 27 de milioane de dolari, care se adauga la cele sapte milioane din luna septembrie.Cum marimea avansului si a nivelului ratei vor fi acum reglementate prin noile hotarari, concurenta intre bancile care lucreaza pe retail va determina, probabil, o scadere a dobanzilor, a comisioanelor si cu siguranta o mult mai mare flexibilitate a ofiterilor de credit. Un alt efect benefic ar putea veni chiar din partea pietei. Preturile locuintelor sunt foarte ridicate, iar scumpirea s-a produs chiar in momentul in care a inceput sa creasca volumul creditului ipotecar. Dan Pascariu, presedintele HVB, este de parere ca aceasta descrestere a volumului de credite acordate prin sistemul bancar, asteptata anul viitor, ar putea conduce si la o scadere a pretului caselor si apartamentelor sau macar la o stabilizare a acestora. Pe de alta parte, prudentialitatea bancilor comerciale se va rasfrange si asupra nivelului de trai al imprumutatului, care va avea un angajament pe multi ani, dar va plati o rata mai mica decat cea care se plateste in prezent la creditele ipotecare.
Banca Comerciala Romana
· Linia de finantare de la BERD, contractata in acest an, pentru acordarea de credite ipotecare este in valoare de 50 de mil. euro, rambursabile in 11 ani;
· La ora actuala creditul ipotecar prin BCR are un avans de minimum 15%, iar volumul maxim al creditului este de 100.000 echivalent euro;
· Termen de rambursare: zece ani;
· Dobanda variabila, acum 11% pe an.
Banc Post
· Linia de finantare de la BERD, contractata in acest an, pentru acordarea de credite ipotecare este in valoare de 20 de milioane de euro, rambursabile in 11 ani;
· La ora actuala creditul ipotecar prin Banc Post are un avans de minimum 25%, cu o valoare cuprinsa intre 5.000 si 100.000 echivalent euro;
· Termen de rambursare: 15 ani
· Dobanda variabila, acum 8,5% pe an.
Banca Transilvania
· Linia de finantare de la BERD, contractata in acest an, pentru acordarea de credite ipotecare este in valoare de zece milioane de euro, rambursabile probabil in zece ani;
· La ora actuala creditul ipotecar prin Banca Transilvania are un avans de minimum 30%, cu o valoare cuprinsa intre 1.500 si 100.000 echivalent euro;
· Termen de rambursare: zece ani;
· Dobanda variabila, acum 12% pe an.
Domenia Credit SA
· Linia de finantare: imprumuturi de sapte milioane de dolari de la Raiffesen, zece milioane de la FRAI, sase milioane de la DEG, cinci milioane de la BERD si alte cinci milioane de dolari de la IFC.
· La ora actuala creditul ipotecar prin Domenia are un avans de minimum 25%, cu o valoare maxima de 100.000 USD;
· Termen de rambursare: cinci-zece ani;
· Dobanda variabila, acum intre 9,87% si 11,87% pe an.