În perioada august 2016 – ianuarie 2017, o serie de mişcări tectonice cu consecinţe tragice a afectat regiunile italiene Abruzzo, Lazio, Marche şi Umbria. 

De la început, Comisia Europeana a acordat asistenţa pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă imediată şi s-a angajat să ofere sprijin Italiei pe parcursul întregului proces de reconstrucţie, iar propunerea de miercuri este încă un rezultat concret al angajamentului luat atunci. 

'Nu am uitat. Pentru rezistenţa sa, curajul neabătut şi hotărârea de a merge înainte, poporul italian merita întreaga noastra admiraţie. Ne-am angajat că nu vom lăsa Italia să facă faţă de una singura acestei tragedii şi ne îndeplinim angajamentul. UE va sprijini operaţiunile de reconstrucţie în cele patru regiuni afectate şi va finanţa lucrările de restaurare ale Bazilicii San Benedetto din Norcia. Vom lucra, împreuna cu guvernul şi autorităţile locale, astfel încât locuitorii din aceste regiuni să poată lăsa în urmă acest capitol dureros şi să îşi construiască un nou viitor", a declarat preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker. 

La rândul său, comisarul european pentru politica regională, Corina Creţu, a subliniat că sprijinul financiar excepţional prin Fondul de solidaritate al UE va ajuta la redresarea regiunilor Umbria, Lazio, Marche şi Abruzzo. "Am vizitat Umbria în februarie şi am reiterat atunci solidaritatea Comisiei Europene cu cei care au pierdut totul în timpul cutremurelor, precum şi disponibilitatea noastra de a sprijini eforturile de reconstrucţie. Noi case şi şcoli vor răsări din ruine, activitatea economica va reporni. Iar UE va fi alături de Italia, de-a lungul întregului proces', a spus Corina Creţu, în comunicatul executivului comunitar remis AGERPRES. 

Fondul de solidaritate al UE va sprijini operaţiunile de reconstrucţie şi regenerarea activităţilor economice în regiunile afectate. Fondurile pot fi utilizate şi pentru acoperirea costurilor legate de serviciile de urgenţă, cazare temporară şi operaţiuni de curaţire, precum şi pentru măsurile de protejare a siturilor de patrimoniu cultural, pentru a reduce sarcina financiară suportată de autorităţile italiene la momentul respectiv. 

O primă tranşă a ajutorului financiar, însumând 30 de milioane de euro, a fost deja plătită în decembrie 2016. Propunerea de astăzi a Comisiei urmează să fie aprobată de Parlamentul European şi de Consiliul UE, se arată în comunicat. 

Fondul de solidaritate al UE (EUSF) sprijină statele membre şi ţările candidate la aderare prin oferirea de asistenţa financiară în urma unor dezastre naturale, la nivel naţional sau regional. Italia este beneficiara celui mai mare volum de astfel de asistenţa de la crearea Fondului până acum, peste 1,3 miliarde de euro fiind mobilizate în perioada 2003-2014. 

În data de 16 noiembrie, Comisia Europeană a primit cererea Italiei de asistenţa EUSF şi s-a angajat sa o proceseze pe cât de repede posibil, iar o primă tranşă a fost plătită în decembrie 2016. 

Pentru a completa asistenţa EUSF, Comisia a propus amendarea regulamentului pentru politica de coeziune 2014-2020, în vederea creşterii sprijinului UE în urma unor dezastre naturale şi pentru economisirea resurselor naţionale. O rată de co-finanţare excepţională, de 95%, pentru operaţiunile de reconstrucţie finanţate prin Fondul european de dezvoltare regionala (FEDR) a fost aprobata de Parlamentul European în data de 13 iunie, ea aşteptând acum şi acordul Consiliului. 

Până la final, Italia urmează să primească un volum suplimentar de 1,6 miliarde de euro din fondurile politicii de coeziune până în 2020, în urma re-evaluării alocărilor prin aceasta politica pentru a lua în calcul impactul crizei. Autorităţile italiene vor dedica o parte din aceste alocări regiunilor afectate.

AGERPRES