Un număr de 1,2 milioane contracte individuale de muncă au fost înregistrate în Registrul General de Evidenţă a Salariaţilor, REVISAL, în perioada 2 mai - 31 octombrie 2011, informează Inspecţia Muncii.
Cele mai multe contracte înregistrate au provenit din industria prelucrătoare – 236.663, comerţul cu ridicata şi cu amănuntul – repararea autovehiculelor şi motocicletelor – 223.335, construcţii – 191.075 şi tranzacţii imobiliare – 87.218.
Guvernul a prelungit, în şedinţa din 2 noiembrie, termenul până la care agenţii economici se pot înscrie în Registrul General de Evidenţă a Salariaţilor (REVISAL) până la 15 decembrie 2011.
Executivul a decis prelungirea termenului de înscriere a acestor date de la 1 noiembrie la 15 decembrie 2011 în condiţiile în care, până la sfârşitul lunii octombrie, au transmis date pentru înscrierea în REVISAL 71% dintre angajatori. Dintre aceştia, 77% au transmis informaţiile on-line iar 23% au depus formularele la ghişee.
Totodată, actul normativ clarifică elementele privind drepturile salariale care se completează în registrul de evidenţă a salariaţilor, respectiv, salariul de bază lunar brut şi sporurile aşa cum sunt prevăzute în contractul individual de muncă, informează un comunicat al Executivului.
Sursa: Agerpres