Ca urmare a unei investitii totale de peste 120 milioane EUR, modernizarea fabricii de ciment din Campulung a fost finalizata in iunie si aduce o crestere de 30% a capacitatii de productie ciment a Holcim (Romania), sustinand astfel cererea in crestere de pe piata din Romania.

Activitatile de modernizare a fabricii de ciment din Campulung, initiate la sfarsitul anului 2005, au stabilit si cateva recorduri:
– construirea celei mai inalte cladiri industriale din Romania: turnul de preincalzire care are o inaltime de 135 metri;
– cel mai mare cuptor nou construit de Holcim in Europa de Est, oferind o capacitate de productie ciment de aproximativ 2 milioane tone pe an;
– cele mai mari silozuri de clincher din Romania construite din beton armat, utilizand o tehnologie de ultima ora, 2 X 75.000 tone;
– dimensiuni impresionante ale halei de preomogenizare: 162 metri lungime, 76 metri deschidere libera, 25 metri inaltime (suprafata acesteia este comparabila cu cea a unui stadion de fotbal).

O investitie aditionala de 75 milioane EUR pentru fabrica de ciment din Campulung va incepe anul acesta si va fi finalizata in 2009. Aceste noi activitati investitionale vor fi directionate catre o serie de proiecte precum linii de macinare a clincherului, transportul la silozurile de depozitare, extinderea punctelor de incarcare a cimentului vrac.

Sursa: Holcim