Ameninţarea de desfiinţare a mai multor universităţi, problemele programului „Prima Casa” şi scăderea vânzărilor de gaze naturale ale Petrom sunt principalele subiecte economice ale zilei în .ro.
Universităţile care nu se supun evaluării ar putea fi desfiinţate. Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Ecaterina Andronescu, a declarat la The Money Channel, că va propune un proiect de lege în acest sens, scrie money.ro.
Nici nu a fost lansat bine pe piaţă, şi programul Prima Casă ridică deja multe semne de întrebare. La o săptămână de la lansarea programului, doar 12 dintre cele 20 de instituţii de credit înscrise acordă imprumuturi arată antena3.ro.
Vanzarile de gaze naturale ale Petrom (SNP) au scazut in trimestrul al doilea cu 27%, la 0,84 miliarde metri cubi, fata de aceeasi perioada a anului trecut, pe fondul reducerii activitatii din industria petrochimica, se arata intr-un raport prezentat vineri de grupul austriac OMV, care detine Petrom, informează zf.ro.
Alte titluri importante din economie
Profitul Google a urcat cu 19% in trimestrul al doilea (hotnews.ro)
M. Sârbu: Fondul de salarii al bugetarilor nu poate creşte cu mai mult de 25% până 2014 (money.ro)
România a avut în anul 2008 cele mai ieftine ţigări şi băuturi din UE (realitatea.net)
Profil IT – Gabriel Ionita, Cosmote: Ma intreb cum era viata inainte de Internet (wall-street.ro)
Britanicii pierd lupta cu pungile din plastic (evz.ro)
Nu rata astăzi, la ora 14:00, pe capital.ro, BUSINESS BLOGGING REPORT.