Traficul crescut din vama Nădlac, locul 14 ocupat de România la producţia de autoturisme în 2008 şi intenţia ministrului Pogea de a comasa Comisia Naţională de Prognoză cu departamentul de analiză macroeconomică din Ministerul Finanţelor sunt principalele ştiri economice ale zilei în .ro. Traficul la frontiera cu Ungaria a crescut semnificativ în ultimele 24 de ore, când zeci de mii de români care lucrează în străinătate au revenit în ţară pentru petrecerea concediilor,
Traficul crescut din vama Nădlac, locul 14 ocupat de România la producţia de autoturisme în 2008 şi intenţia ministrului Pogea de a comasa Comisia Naţională de Prognoză cu departamentul de analiză macroeconomică din Ministerul Finanţelor sunt principalele ştiri economice ale zilei în .ro.
Traficul la frontiera cu Ungaria a crescut semnificativ în ultimele 24 de ore, când zeci de mii de români care lucrează în străinătate au revenit în ţară pentru petrecerea concediilor, în vama Nădlac traficul fiind de zece ori mai mare faţă de zilele obişnuite. Conform sursei citate, 85.000 de persoane au tranzitat, în ultimele 24 de ore, punctele de trecere a frontierei din Arad, respectiv Nădlac, Turnu, Vărşand şi Curtici, din care trei sferturi au intrat în ţară, iar un sfert au plecat în străinătate. Vama Nădlac a fost cea mai aglomerată, cu 61.000 de tranzitări, majoritatea fiind persoane care au venit în România, conform capital.ro.
România a ocupat, anul trecut, locul 14 în Europa la producţia de autoturisme, iar Germania a rămas de departe cel mai mare producător, chiar dacă cifrele au scăzut. Anul trecut în toate ţările Occidentale producţia auto a scăzut, cele mai mari schimbări fiind în Austria şi Italia, unde producţia s-a diminuat cu 37%, respectiv 28%. Per total, în Europa au fost produse 18,3 milioane de maşini, scădere de 5% faţă de 2007, arată datele Organizaţiei Internaţionale a Constructorilor de Automobile (OICA), potrivit hotnews.ro.
Ministrul finanţelor, Gheorghe Pogea, a declarat că intenţionează să comaseze Comisia Naţională de Prognoză (CNP) cu departamentul de analiză macroeconomică din Ministerul Finanţelor, fără a da un termen pentru finalizarea acestui proces. „Nici în acest moment, cele două structuri nu sunt separate, CNP fiind în subordinea MFP, însă acest proces face parte din programul de restructurare al ministerelor şi agenţiilor”, a spus Pogea, anunţă wall-street.ro
Alte titluri importante din economie
Al doilea val de branduri de lux îşi caută loc pe Calea Victoriei (capital.ro)
Au început tăierile de posturi din ministere (evz.ro)
Fondurile pentru programul Rabla din SUA ar putea fi triplate (zf.ro)
Fabrica de confecţii din Târgu Jiu lucrează pentru casa Armani (realitatea.net)
Nu rata mâine, la ora 08:00, pe capital.ro, primul BULETIN DE ŞTIRI al zilei.