Sumele datorate de români băncilor, împrumuturile BNR către bănci şi negocierile cu sindicaliştii de la Transporturi sunt principalele titluri ale zilei din .ro. Numărul persoanelor care au restanţe mai mari de 30 zile la credite a trecut de 600.000 în luna iunie, valoarea cumulată a întârzierilor la plată ajungând la 1,8 miliarde lei, nivel aproape dublu faţă de finele anului trecut, reiese din datele Biroului de Credit şi publicate de BNR, scrie capital.ro. BNR avea în sol
Sumele datorate de români băncilor, împrumuturile BNR către bănci şi negocierile cu sindicaliştii de la Transporturi sunt principalele titluri ale zilei din .ro.
Numărul persoanelor care au restanţe mai mari de 30 zile la credite a trecut de 600.000 în luna iunie, valoarea cumulată a întârzierilor la plată ajungând la 1,8 miliarde lei, nivel aproape dublu faţă de finele anului trecut, reiese din datele Biroului de Credit şi publicate de BNR, scrie capital.ro.
BNR avea în sold în iulie credite de refinanţare acordate băncilor de 15,34 miliarde de lei (3,6 miliarde de euro), stabilind astfel un nou vârf istoric pentru sumele injectate în piaţa bancară, arată zf.ro.
Disponibilizările în rândul angajaţilor CFR, din nou subiect de discuţie între sindicalişti şi reprezentanţii Ministerului Transporturilor. Directorii celor trei companii feroviare de stat şi subsecretarul de stat Constantin Axinia se întâlnesc miercuri cu liderii sindicatelor din domeniu, informează antena3.ro.
Alte titluri importante din economie
Primele benzinarii Litro ale Rompetrol, investitie de 7 mil. dolari (wall-street.ro)
Profitul reinvestit nu va mai fi impozitat incepand cu 1 octombrie (hot-news.ro)
Scutirea IMM-urilor de plata creditelor timp de 1 an ar lasa bancile fara bani (dailybusiness.ro)
„Prima casă” nu are priză la locuinţele noi (evz.ro)
Nu rata astăzi, la ora 14:00, pe capital.ro, BUSINESS BLOGGING REPORT