„Opel a identificat un potenţial risc la câteva autovehicule Opel Adam, Astra J, Corsa E, Insignia şi Meriva B fabricate în 2016-2017. Este posibil ca pentru Astra J, Meriva B şi Zafira C airbag-ul lateral al scaunelor din faţă, pentru Corsa E, cel lateral tip cortină, iar pentru Insignia, cel pentru pasager, să nu se deschidă conform specificaţiilor. Acest aspect poate creşte riscul de vătămare în cazul unui accident”, menționează oficialii Opel. 

Conform ANPC (Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor), citată de Agerpres,, în România sunt afectate 122 de autovehicule, cele mai multe, în număr de 90, fiind Astra J. Piesele necesare reparaţiei sunt disponibile începând din luna februarie 2017, iar fiecare dealer va înlocui gratuit airbag-urile neconforme.

 

Și Auto Italia Impex, importatorul mărcilor Alfa Romeo, Fiat, Jeep și Maserati, a notificat ANPC despre începerea derulării unei campanii de „rechemare” în service a unui număr de 118 autovehicule Jeep Grand Cherokee pentru efectuarea unei actualizări de software. 

„Este posibilă o funcţionare zgomotoasă a electroventilatorului din cauza software-ului PCM (unitatea control motor) ce conţine erori de calibrare”, au menționat reprezentanții AutoItalia.

„Unitatea service va reprograma modulul PCM. Intervenţia va dura aproximativ o oră. Totuşi, este posibil să fie necesar un timp suplimentar în funcţie de volumul de activitate al unităţii service”, completează oficialii importatorului.