1,23 miliarde de euro pentru România prin Programul „IMM Restart România”
„Nivelul de dezvoltare al sectorului IMM din România este inferior nivelului european. Cu circa 30 IMM-uri la 1.000 de locuitori, România se situează pe ultimul loc în Europa, unde media este de circa 60‰. Impactul COVID-19 a afectat puternic şi acest sector, în luna ianuarie 2020 fiind înmatriculate 6.897 de societăţi, în februarie – 11.314, iar în martie – 6.023 de societăţi. Scăderea iniţiativei în afaceri este evidentă comparând cu perioada similară din anul 2019, media lunară a înmatriculărilor fiind mai mică cu 35%, doar în martie scăderea înmatriculărilor fiind de 53,9%”, arată CNIPMMR.
Bugetul programului ar fi de 1.231.452.000 euro, iar entitatea care va avea responsabilitatea realizării programului este Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii SA-IFN împreună cu Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România.
Care este obiectivul principal
Obiectivul principal al pachetului de măsuri „IMM Restart România” îl constituie susţinerea IMM-urilor în contextul crizei economice generate de pandemia COVID 19.
„Se intenţionează implementarea unui pachet de măsuri de suport pentru microîntreprinderi, întreprinderi mici şi mijlocii şi întreprinderi cu capitalizare de piaţă medie – IMM Restart România. Prin programele care fac parte din pachetul de măsuri IMM Restart România vor fi acoperite costurile de finanţare şi garantare (granturi pentru acoperirea comisioanelor de administrare şi risc şi a dobânzilor pe o perioadă de 8 luni, grant direct reprezentând 10% din valoarea creditului), precum şi costurile cu asistenţă tehnică acordată aplicanţilor”, precizează CNIPMMR.
Obiectivele specifice programului vor fi: Creşterea numărului de IMM-uri finanţate prin surse alternative (microcredite, credite, factoring, leasing etc); Menţinerea în activitate a IMM-urilor afectate de criza generată de pandemie; Valorificarea oportunităţilor create de criza generată de pandemie; Creşterea iniţiativelor antreprenoriale; Crearea de noi locuri de muncă şi menţinerea celor existente.
„Din cauza pandemiei şi a măsurilor de limitare a mişcării persoanelor, în pandemie, lanţurile de aprovizionare au fost întrerupte în întreaga ţară, întreprinderile au fost nevoite să îşi reducaă activitatea, IMM-urile, în mod special, fiind puternic afectate, confruntându-se cu deficit de lichidităţi şi cu riscul de faliment. În Raportul de ţară 2019/2020 se prevede că România trebuie: să asigure sprijin sub formă de lichidităţi pentru economie, de care să beneficieze intreprinderile şi gospodăriile, în special intreprinderile mici şi mijlocii şi lucrătorii independenţi; să promoveze diverse iniţiative ce au ca scop dezvoltarea pieţei de capital”, mai precizează CNIPMMR.