Comisia numita prin Ordinul ministrului Economiei si Comertului a admis scrisorile de intentie depuse de 13 din cele 15 firme care s-au aratat interesate pentru finalizarea, punerea in functiune si operarea Unitatilor 3 si 4 de la centrala nucleara de la Cernavoda. Cele 13 firme care s-au calificat pentru etapa negocierilor sunt AES Corporation SUA, ALRO Slatina, Consortiul TESS Conex-ASAM-Iasi, Consortiul international Ansaldo– AECL, Consortiul international Unit Investments - Doğ
Comisia numita prin Ordinul ministrului Economiei si Comertului a admis scrisorile de intentie depuse de 13 din cele 15 firme care s-au aratat interesate pentru finalizarea, punerea in functiune si operarea Unitatilor 3 si 4 de la centrala nucleara de la Cernavoda.
Cele 13 firme care s-au calificat pentru etapa negocierilor sunt AES Corporation SUA, ALRO Slatina, Consortiul TESS Conex-ASAM-Iasi, Consortiul international Ansaldo– AECL, Consortiul international Unit Investments – Doğan Enerji Yatırımları/Doğuş Holding, Electrabel Belgia, Electrica Bucuresti, ENEL Italia, E.ON Energie Germania, Gabriel Resources Canada, Iberdrola Spania, KHNP Coreea de Sud si RWE Power Germania.
Doua dintre scrisorile de intentie, respectiv ale firmelor Cerna Hora Cehia si AFEN Romania, nu au raspuns cerintelor anuntului initial, iar firmele respective au fost automat descalificate.
Comisia de evaluare si negociere va incepe discutiile cu cele 13 companii selectate, in vederea clarificarii unor prevederi ale scrisorilor de intentie si a definitivarii modelului optim de finalizare, punere in functiune si operare a grupurilor 3 si 4 de la CNE Cernavoda.
Ulterior, societatile calificate vor prezenta oferte angajante pentru asocierea cu Societatea Nationala Nuclearelectrica la formarea societatii comerciale mixte care se va ocupa de constructia si operarea Unitatilor 3 si 4 de la centala nucleara de la Cernavoda.
Rezultatul negocierilor de asociere va fi supus aprobarii Guvernului Romaniei.
Sursa: MEC, 29 iunie 2006