an in Partidul Umanist Roman, din partea caruia a candidat la Senat pe listele din Arges. Are o avere estimata la 170-180 mil. USD.Octavian Radu (foto), coproprietar al grupului de firme RTC, a candidat din partea Partidului Democrat, partid in care s-a inscris in vara acestui an, la Camera Deputatilor pe listele din judetul Dambovita, reusind sa castige aceasta cursa electorala. In noua sa postura de deputat, Radu sustine ca prima initiativa legislativa pe care o va lua pentru imbunatatirea mediului de afaceri este stimularea formarii de holdinguri in Romania prin impozitarea o singura data a dividendelor catre actionarii persoane juridice si nu in serie, cum se procedeaza in prezent, lucru care impiedica practic acest lucru. Are o avere estimata la 35 mil. USD.Dan Voiculescu este liderul Partidului Umanist Roman. Alianta cu PSD i-a asigurat un loc pe liste si intrarea in noul Parlament ca senator de Bucuresti. Averea familiei Voiculescu este de aproape 300 mil. USD. Conform declaratiilor sale, in noua legislatura va sustine imbunatatirea mediului de afaceri, in special pentru intreprinderile mici si mijlocii.Liviu Nistoran are state mai vechi in politica, fiind membru PD din 1999. Acum este pentru prima oara deputat, din partea judetului Calarasi. Anterior, omul de afaceri a fost consilier general la Bucuresti si este presedintele Organizatiei de Tineret a PD. Nistoran spune ca vrea sa sustina un proiect normativ „care sa impulsioneze constructia de locuinte ieftine pentru tineri”. „ANL nu s-a dovedit o institutie viabila, care sa rezolve problema locativa, asa ca trebuie sa gasim altceva”, declara Nistoran. In Top 300, figureaza cu o avere de cinci milioane de dolari, detinand afaceri in domeniile telecomunicatii, imobiliare si piata de capital.Ioan Hoban (foto) este deputat din partea Aliantei D.A., fiind ales pe listele din judetul Maramures. Pentru prima data in Parlament, dupa ce a fost consilier local in Baia Mare, Hoban isi propune: „Voi sustine modificarea legii privind infrastructura in Romania, care prevede proiecte de zece ani in drumuri si autostrazi, dar in care Maramuresul nu este inclus. Judetul trebuie sa aiba legatura cu autostrada Oradea-Cluj”. O alta prioritate este imbunatatirea legilor care sa dea mai multa credibilitate oamenilor de afaceri. Ioan Hoban este cel mai vechi liberal din Maramures, inscriindu-se in PNL inca din 1990. Afacerile lui Ioan Hoban au fost evaluate la noua mil. USD.Tudor Matusa este membru recent al PRM, partid pe listele caruia a candidat pentru Camera Deputatilor. A castigat un loc de parlamentar, urmand sa reprezinte judetul Dolj. „Voi sprijini initiative economice”, sustine Matusa. In Top 300, omul de afaceri craiovean, impreuna cu familia sa, figureaza cu o avere de 20 de milioane de dolari. Familia Matusa detine controlul in companiile Reloc si Promat. Reloc repara material rulant, in vreme ce Promat fabrica echipamente electronice pentru locomotive.Dumitru Becsenescu (foto) s-a inscris in PUR cu putin timp inainte de alegeri, reusind sa obtina un loc de deputat din partea Uniunii PSD+PUR. Dumitru Becsenescu va reprezenta judetul Valcea in Camera Deputatilor. „Voi sustine proiecte normative in domeniul constructiei de locuinte prin credit ipotecar si proiecte in turism”, spune Becsenescu. In Top 300, a intrat anul acesta cu o avere estimata la 30 mil. USD, principala sa afacere fiind grupul de firme Antares. Neculai Apostol, fostul prefect al judetului Iasi, a candidat pentru prima oara pe listele PSD pentru un loc in Senat. Si a reusit. Apostol are o avere estimata la 9-10 mil. USD. Cea mai importanta initiativa legislativa pe care omul de afaceri iesean o are in vedere pentru prima sesiune a Parlamentului va viza integrarea tuturor programelor secventiale de finantare de genul Sapard, ISPA si Phare. „Dupa integrarea intr-un singur program vom actiona pe o localitate intr-un program pilot, iar dupa un an de zile vom trage concluziile. Sper ca aceasta initiativa legislativa sa dea incredere investitorilor si bancilor ca astfel de programe sunt viabile din punct de vedere economic”, spune Apostol. Isi propune sa sustina si un proiect de informatizare a administratiei publice locale, care va fi promovat printr-o hotarare de guvern.
Milionari cu state vechi in Parlament
Pentru Calin Popescu Tariceanu, membru marcant al PNL de ani buni, totodata presedintele acestui partid, intrarea in Parlament nu mai reprezinta o noutate, acesta fiind deja deputat de Bucuresti si in legislatura trecuta. · Adriean Videanu, membru marcant al PD, revine din nou in Parlament, dupa ce in primavara anului trecut a renuntat la statutul de parlamentar in favoarea afacerilor. El a castigat in noul Parlament un loc de deputat, candidand pe listele din Teleorman. · Attila Verestoy, membru UDMR, ramane in continuare senator de Harghita, la fel si Dorel Constantin Onaca – senator de Constanta din partea PRM, precum si Doru Ioan Taracila – senator de Calarasi din partea PSD.
Candidati picati sub linie
Mircea Musgociu, cu o avere evaluata la 7 mil. USD, a candidat pentru Camera Deputatilor din partea PSD (partid in care s-a inscris chiar in acest an). Isi continua cariera politica fiind consilier pe probleme economice al prefectului judetului Mures. · Viorel Stanca a candidat pentru Senat din partea Aliantei D.A. Dupa ce a ratat intrarea in Parlament, Viorel Stanca, proprietar al grupului Vidalis, ramane presedintele PD filiala Salaj. Afacerile familiei Stanca au fost evaluate la 12-13 mi. USD. · Anghel Iordanescu, fostul antrenor al echipei nationale, nu a reusit sa se califice pentru noul Parlament. El a candidat pe lista de senatori de Ilfov a PSD. · Ion Tudor a candidat fara succes pe listele PSD Valcea pentru functia de senator. Detine companii din turism si productie. Averea lui a fost estimata la 30 mil. USD.