Municipalitatea Constanţa a încasat vara aceasta 1,4 milioane de lei din taxa de barieră percepută la intrarea în staţiunea Mamaia conducătorilor autovehiculelor care nu sunt înmatriculate în judeţul Constanţa.
Astfel, potrivit directorului Serviciului Public de Impozite, Taxe şi alte Venituri ale Bugetului Local Constanţa, Virginia Ştefănică, din activitatea de încasare a taxei de acces în staţiunea Mamaia s-au încasat, în perioada 15 iunie – 15 septembrie, 1,4 milioane de lei.
‘Banii vor fi folosiţi pentru finanţarea curăţeniei, a dezinsecţiei şi a deratizării, a iluminatului public din Mamaia, precum şi pentru organizarea de spectacole gratuite în staţiune’, a afirmat Virginia Ştefănică.
Taxa de acces se achită la intrarea în staţiune, pe toată perioada sezonului estival, de către conducătorii autovehiculelor care nu au număr de înmatriculare în judeţul Constanţa, precum şi de către conducătorii autovehiculelor cu numere provizorii (achiziţionate în leasing), care nu au domiciliul în Constanţa, valoarea taxei fiind menţinută la nivelul celei din 2009.
Astfel, până pe 15 septembrie, pentru o intrare în Mamaia conducătorii auto au plătit 3 lei, abonamentul de 24 de ore a costat 4 lei, cel pentru şapte zile – 25 de lei, iar pentru abonamentul valabil pentru întregul sezon estival s-au achitat 250 de lei.
SURSA: Agerpres