Eșuează privatizarea CFR Marfă? După ce ieri Grampet Group, deţinut de către omul de afaceri Gruia Stoica, a trimis un comunicat în care spunea că privatizarea CFR Marfă va eşua din cauza vânzătorului, mai precis întrucât Comisia de privatizare a Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Marfă se ascunde în spatele avizului Consiliului Concurenţei pentru că nu şi-a îndeplinit obligaţiile, Ministerul Transporturilor a venit cu niște lămuriri.
Ministrul de resort, Ramona Mănescu, a cerut secretarului de stat Cristian Ghibu, președinte al comisiei de privatizare, și consultanților Deloitte și Musat și Asociații, ca în cursul zilei de luni, 14 octombrie, să transmită un punct de vedere fundamentat privind evoluția, momentul și pașii următori în această privatizare.
"Este datoria domnului Ghibu ca, împreună cu consultanții, să gestioneze acest proces de privatizare în favoarea statului român, care l-a învestit cu această responsabilitate, încă din februarie 2013, atunci când a fost numit la conducerea comisiei de privatizare și mai târziu în septembrie 2013, când a semnat contractul de privatizare cu câștigătorul licitației. Încă de la debutul mandatului de ministru i-am cerut domnului secretar de stat Ghibu să se concentreze pe ducerea la bun sfârșit a procesului de privatizare", a declarat Ramona Mănescu.
Altfel, Grampet a cerut desecretizarea contractului de privatizare a CFR Marfă, şi a menţionat că GFR nu a solicitat niciodată vreo amânare a termenului de plată. GFR îşi exprimă întreaga disponibilitate de a face public conţinutul contractului de privatizare şi solicită în mod public Ministerului Transporturilor renunţarea la clauza de confidenţialitate, pentru corecta şi completa informare a opiniei publice.
Ministrul Transporturilor a declarat vineri că privatizarea CFR Marfă va eşua dacă omul de afaceri Gruia Stoica nu se plăteşte diferenţa de 170 milioane de euro până luni, 14 octombrie 2013.