Pirma amendă pe firmă pentru software piratat, o serie de comentarii despre preţul caselor şi câteva impresii declaraţiile lui Băsescu privind recesiunea sunt câteva dintre subiectele de astăzi din blogosferă.

Business Software Alliance (BSA) anunţă prima condamnare din România a unei persoane juridice, cumulativ cu persoană fizică, pentru încălcarea drepturilor de autor asupra programelor software, arată Dan Dragomir.

Agenţia de Rating Fitch prognozează continuarea trendului descendent al preţurilor pe piaţa imobiliară americană, preţul mediu al caselor în SUA urmând să scadă cu încă 12.5% faţă de nivelul înregistrat în primul trimestru al acestui an, o stabilizare a pieţei urmând să aibă loc abia pe la mijlocul anului viitor, notează Cristian Orgonas.

„M-a surprins modalitatea apăsată în care Băsescu a pronunţat re-ce-si-u-ne precum şi o anumită frază din discursul său, cea referitoare la BNR”, scrie „Trenduri Economice”.

Alte titluri importante din blogosferă

Off topic. Turismul romanesc în Delta Dunării. Ghid de ospitalitate românească. (hymerion.wordpress.com)

O idee despre RoNewMedia (subiectiv.ro)

Ghid pentru organizarea unui pitch de comunicare (dragosdehelean.ro)

Am uitat de alte modalităţi de finanţare a unei afaceri?  (stoica.hotnews.ro)

Nu rata astăzi, la ora 16:00, pe capital.ro, următorul BULETIN DE ŞTIRI economice online al zilei.