14:00 BUSINESS BLOGGING REPORT Economia sub lupa bloggerilor

Turismul în vremea crizei, problema solidarităţii în vreme de criză şi emigrarea  sunt câteva dintre subiectele de astăzi din blogosferă. Sunt unele domenii în care efectele crizei sunt, la prima vedere, ceva mai greu cuantificabile. Desigur, citisem ştirile conform cărora plajele spaniole au fost aproape goale în vara aceasta sau pe cele referitoare la mai apropiaţii "fraţi bulgari" care cunosc acum strania senzaţie a brizei falimentului în turism, scrie "Trenduri Economi

Turismul în vremea crizei, problema solidarităţii în vreme de criză şi emigrarea  sunt câteva dintre subiectele de astăzi din blogosferă.

Sunt unele domenii în care efectele crizei sunt, la prima vedere, ceva mai greu cuantificabile. Desigur, citisem ştirile conform cărora plajele spaniole au fost aproape goale în vara aceasta sau pe cele referitoare la mai apropiaţii „fraţi bulgari” care cunosc acum strania senzaţie a brizei falimentului în turism, scrie „Trenduri Economice”.

Dacă este criză, ni se spune, atunci trebuie să fim solidari; să strângem cureaua; să mai renunţăm la pretenţiile salariale; să mai tăiem din cheltuielile pe care obişnuiam să le facem, arată Bogdan Glăvan.

Aud tot mai des ca Romania este condamnata la subdezvoltare, ca nu o mai putem schimba si ca daca vrem sa traim mai bine, nu putem decat sa emigram. In SUA, Canada, Germania, UK, Italia, Spania, Australia sau oriunde lumea este mai civilizata, oriunde poti avea un salariu decent iar autoritatile iti ofera servicii de calitate in schimbul banilor pe care ii platesti sub forma de taxe si impozite, scrie Cristian Orgonaş.

Alte titluri din blogosferă

Cine influenteaza blogosfera in .ro? (pr365.ro)

Romtelecom, te pup! Esti campionul meu (hemrion.wordpress.com)

Google Stupidity: pe urmele Microsoft sau cum să ne scoatem din minţi utilizatorii (dandragomir.biz)

Romania libera, parteneriat cu International Herald Tribune (paginademedia.ro)

Nu rata astăzi, la ora 16:00, pe capital.ro, următorul BULETIN DE ŞTIRI