Declaraţiile lui Isărescu, banii alocaţi crizei din România şi recesiunea în formă de „V” sunt câteva dintre subiectele de astăzi din blogosferă.
Anul trecut Isărescu îşi exprima îndoiala certă cu privire la prăbuşirea economiei. Anul acesta a recunoscut că s-a înşelat. În urmă cu vreo câteva luni spunea că conomia îşi va începe creşterea în trimestrul trei, acum a pregătit terenul pentru amânarea „evenimentului” cu un trimestru, scrie „Trenduri Economice”.
Dacă ar fi să numarăm măsurile anticriză anunţate de guvern, probabil că ne-am situa pe primul loc în UE, însă dacă am sta să analizăm câte dintre aceste măsuri sunt cu adevarat anticriză, am vedea că lucrurile stau cu totul altfel, notează Cristian Orgonaş.
Dacă vrea rezultate pe termen scurt, BNR poate trece la o întărire graduală a leului, pe un termen lung de timp. E adevărat, cu consecinţele de rigoare, arată Mihai Marcu.
Alte titluri din blogosferă
Socialismul e excelent – câtă vreme eşti regizor, nu actor (logec.ro)
Scandal in PR? Zic pas! (pr365.ro)
Vor duce firele T-Orange Mobile pana in Romania? (seceleanu.blogspot.com)
Primele CV-uri de bancheri straini care aplica in Romania pentru un job (hymerion.wordpress.com)
Nu rata astăzi, la ora 16:00, pe capital.ro, următorul BULETIN DE ŞTIRI.