„Statul va pierde în orice condiţii, deoarece contractul este absolut beton şi a fost o prostie să îl pună în buget“, a declarat omul de afaceri.
Sfatul lui Patriciu este ca statul să vândă acţiunile deţinute grupului kazah la un preţ negociat de ambele părţi.
„Ciclul economic face ca în acest moment rafinăriile să nu fie profitabile. În 2007 sau 2009 eu aş fi plătit datoria statului român. Atunci eram pe profit. Din punctul meu de vedere datoria mea către stat a fost plătită, deoarece a fost scăzută din preţul de vânzare al Rompetrol. Fatpul că grupul kazah nu le plăteşte e problema lor. Prin jocul acesta cu datoria se urmăreşte discreditarea mogulului“, a menţionat Patriciu.
Contestaţie în instanţa
Premierul Emil Boc a declarat la începutul acestei luni că statul va contesta decizia Rompetrol de a converti în acţiuni datoriile pe care le are faţă de statul român şi va recupera aceste datorii în instanţă.
Statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, redevine acţionar la Rompetrol Rafinare, cu 44,6959 la sută din capitalul social, după ce acţionarii societăţii au decis joi conversia în acţiuni a unui număr de 20.652.098 obligaţiuni care nu au fost răscumpărate până la termenul limită, 30 septembrie, conform unui comunicat remis Bursei de Valori Bucureşti.
Acţionarii au aprobat majorarea capitalului social al Rompetrol Rafinare cu peste 1,971 miliarde lei, reprezentând suma aferentă conversiei în acţiuni a obligaţiunilor. Preţul de emisiune pentru acţiunile emise în cadrul majorării de capital social a fost stabilit la 0,1118 lei/acţiune.
În urma conversiei în acţiuni a obligaţiunilor, acţionarii Rompetrol Rafinare sunt The Rompetrol Group, cu 42,4905 la sută din capitalul social, statul român – 44,6959 la sută şi restul acţionari care deţin fiecare mai puţin de zece la sută.
Capital social al Rompetrol Rafinare este circa 4,411 miliarde lei, din care 1,43 miliarde lei aport în natură şi 2,981 miliarde lei aport în numerar.
La finele lunii august, directorul financiar al Rompetrol, Dmitry Grigoryev, afirma că Grupul Rompetrol va răscumpăra, până la finele anului, suma de 100 milioane dolari din datoria de 570 milioane euro către statul român, până la acea dată fiind răscumpărată suma de 71 milioane dolari.
Cel mai mare împrumut dat de statul român unei companii private, obligaţiunile Rompetrol Rafinare, au avut scandenţa la 30 septembrie 2010. În octombrie 2003, Guvernul de atunci a convertit în obligaţiuni datoriile istorice ale Petromidia, printr-o Ordonanţă de Urgenţă, acţionarul majoritar al grupului Rompetrol fiind în acel moment omul de afaceri Dinu Patriciu. În septembrie 2007, Patriciu a vândut pachetul majoritar de acţiuni al Rompetrol către grupul KazMunayGaz din Kazahstan.