Maxian a reamintit că o condiţie a împrumutului de la FMI şi Banca Mondială de 20 de miliarde de euro a fost reducerea deficitului bugetar la 3 la sută din PIB, iar această condiţie nu a fost respectată. ‘În această situaţie ‘FMI va avea alte pretenții, în cazul în care îi va fi cerut un nou împrumut’, a apreciat acesta.
Recuperarea economică se face neuniform, în regiunea Europei Centrale şi de Est, arată analiştii RZB.
Aceştia văd pentru Rusia şi Ucraina o creştere a PIB de 4 sau 5 la sută, şi consideră cele două ţări ca fiind un motor de creştere în Europa Centrală şi de Est Criza economică în regiune vine din zona Balcanilor. ‘În Balcani, recesiunea continuă să erodeze economia României, Bulgariei şi Croaţiei’, a spus, pe de altă parte, Peter Brezinschek, analist-şef la Raiffeisen Zentralbank, care a prezentat, într-o conferinţă de presă, perspectiva pieţei de capital pentru Austria şi regiunea Europei Centrale şi de Est.
În medie, în zona Balcanilor, economia se va contracta cu 1,5 la suta în acest an, consideră analiştii RZB.
‘Toţi se tem de recesiune, noi nu’, a spus Brezinschek.
Ţările din Europa Centrală, inclusiv Austria au înregistrat o creştere a PIB de 1,9 la sută, profitând puternic de un boom al exporturilor.
‘Creşterea economica este de aşteptat ca în în 2011 să fie în medie de 2,9 la sută.
Şi Polonia şi Cehia vor avea creştere, datorită profiturilor din activităţile de export, au arătat analiştii RZB.
Şi Ucraina va avea creştere de pe urma exporturilor de oţel, produse din industria chimică şi ingineria mecanică. În trimestul doi 2010, economia acesteia a crescut cu 6 la sută, faţă de 2009.
Pentru Europa de Est, inflaţia rămâne un risc major, după majorarea preţurilor la gazele natuale şi la produsele alimentare, au avertizat reprezentanţii Raiffeisen.
Pentru Rusia este de aşteptat o creştere a PIB de 3 – 3,5 la sută pentru 2010.
Ratele de dobândă la obligaţiunile guvernamentale pe 10 ani, în regiunea ECE, au scazut, cu excepţia României.
Spreadul de dobândzi va creşte, pe fondul accentuării sentimentului de nesiguranţă în zona ECE, în detrimentul forintului ungar, al zlotului polonez şi al leului românesc, dar pentru 2011 este de aşteptat ca dobânzile să rămână stabile, consideră analiştii RZB.
‘Ceea ce vedem în România în momentul de faţă este şi un efect al situaţiei politice aflate în spatele sectorului economic. Pentru relansarea economiei este necesară reluarea exporturilor, pentru că măsurile de austeritate adoptate de Guvern în luna iunie nu-şi pot arăta efectele imediat. Este prea devreme să tragem o concluzie dacă efectele vor fi negative sau pozitive, însă scăderea salariilor, creşterea TVA şi alte taxe va avea efect asupra consumului. Este necesar ca băncile să poate acorda credite firmelor mici şi mijlocii care au producţie de export pentru ca piaţa să se relanseze’, a explicat pentru agenţie Maxian.
Acesta consideră că situaţia rămâne încă foarte dificilă pe piaţa creditării şi creditele neperformante vor continua să-şi facă simţit efectul chiar şi spre sfârşitul anului 2011.
SURSA: Agerpres