Bruxelles-ul lansează oficial Strategia Dunării

Comisia Europeană a prezentat astăzi propunerea de strategie a UE pentru regiunea Dunării și cei 115 milioane de locuitori ai acesteia. Unul din proiectele vizate: construcția a două poduri peste fluviu între România și Bulgaria.

Inițiativă executivului de la Bruxelles urmărește dezvoltarea imensului potențial economic și îmbunătățirea condițiilor de mediu ale regiunii. Prin stabilirea unui cadru pentru cooperarea pe termen lung privind o mare varietate de aspecte, strategia va avea un rol-cheie pentru îmbunătățirea transportului durabil, realizarea conexiunii între sistemele energetice, protecția mediului, conservarea resurselor de apă și stimularea climatului de afaceri. Printre statele participante se numără și România, la București fiind organizat cu puțin timp în urmă Summit-ul Dunării.
În absența unor noi fonduri pentru punerea în aplicare a strategiei, o mai mare armonizare a programelor adoptate de statele din regiunea Dunării ar trebui să determine amplificarea impactului celor 100 de miliarde de euro disponibile pentru regiune în cursul exercițiului financiar actual. Această strategie propune înființarea celei de-a doua „macroregiuni” a UE, după crearea macroregiunii UE din zona Mării Baltice. Regiunea Dunării cuprinde 14 țări (dintre care 8 sunt state membre ale UE) din Germania la vest până în Ucraina la est. Printre provocările cu care se confruntă se numără potențialul de transport naval nevalorificat, lipsa legăturilor rutiere și feroviare, eforturile necoordonate în domeniul educației, al cercetării și al inovării și amenințările la adresa mediului. Recentul dezastru legat de scurgerea de nămol toxic în Ungaria reprezintă o ilustrare clară a necesității colaborării transfrontaliere pentru a preveni răspândirea poluării și a combate efectele unor astfel de catastrofe.Strategia conține un plan de acțiune detaliat bazat pe patru piloni:
· Conectarea regiunii Dunării (de exemplu, îmbunătățirea mobilității, încurajarea energiei durabile și promovarea culturii și a turismului)
· Protecția mediului în regiunea Dunării (cum ar fi, refacerea calității apei, gestionarea riscurilor de mediu și conservarea biodiversității)
· Asigurarea prosperității regiunii Dunării (de exemplu, dezvoltarea capacității de cercetare, a educației și a tehnologiilor informației, sprijinirea competitivității întreprinderilor și investiții în competențele populației)
· Consolidarea regiunii Dunării (de exemplu, ameliorarea capacității instituționale și îmbunătățirea cooperării în vederea combaterii crimei organizate)
Strategia are o durată nedeterminată, însă include câteva obiective limitate în timp, pentru a mobiliza eforturile, printre care se numără:
· creșterea cu 20% a transportului de marfă pe Dunăre până în 2020;
· reducerea până în 2020 a nutrienților pentru a readuce ecosistemele din Marea Neagră la nivelurile din 1960;
· garantarea accesului la internet în bandă largă de mare viteză pentru toți cetățenii UE din regiune până în 2013;
· asigurarea unei populații viabile de sturioni de Dunăre până în 2020.
În vederea îndeplinirii acestor obiective, strategia enumeră o serie de acțiuni care vor aduce, de asemenea, o contribuție importantă la realizarea obiectivelor mai ample ale Strategiei 2020 pentru o creștere durabilă și inteligentă. Exemplele includ: modernizarea flotei de nave fluviale; construcția a două poduri peste fluviu între România și Bulgaria; promovarea regiunii Dunării ca destinație turistică; construirea de stații de tratare a apelor reziduale dacă este necesar; înființarea de centre comune de cercetare și îmbunătățirea condițiilor de trai ale comunităților rome.