De asemenea, Popa pretinde că ambasada României de la Jakarta a făcut presiuni asupra autorităţilor indoneziene pentru a grăbi extrădarea sa şi a negat că ar fi fugar.
‘Mandatul de arestare internaţional a fost emis în 2002, deşi eu trăiam în Indonezia din 2002. Nu am fugit din ţara mea din cauza mandatului de arestare. Toate acuzaţiile care mi se aduc în ţară sunt minciuni’, a declarat Nicolar Popa, adăugând că preferă să trăiască liber în Indonezia.
Popa este internat într-un spital al poliţiei din Jakarta din luna mai, din cauza unei gastrite acute, menţionează ziarul indonezian.
Nicolae Popa, arestat în Jakarta în decembrie 2009 în urma unui mandat de arestare emis de Interpol la solicitarea poliţiei române, este la două semnături şi câteva luni distanţă de o extrădare în ţara sa natală, notează Jakarta Globe.
‘România a emis un mandat internaţional de arestare pentru mine, pentru presupuse infracţiuni pe care nu le-am comis. Autorităţile române au fost sub presiune din partea unor puteri politice’, a mai spus Popa.
Popa a fost condamnat la 15 ani de închisoare de un tribunal din Bucureşti pentru înşelăciune, în 2006.
Fost director al grupului financiar Gelsor, Nicolae Popa a fost condamnat împreună cu Ioana Maria Vlas pentru prăbuşirea Fondului Naţional de Investiţii (FNI) în 2000.
Peste 100.000 de oameni au pierdut banii pe care i-au investit la FNI, iar statul român, care le-a garantat investiţiile, a fost forţat să plătească compensaţii de peste 100 de milioane de euro.
Popa încă mai susţine că FNI nu a fost o înşelăciune. ‘FNI a fost un fond financiar mutual legitim şi nu un joc piramidal masiv. S-a prăbuşit în 2000 din cauza retragerilor masive’, a spus el.
Ministerul român al Afacerilor Externe a confirmat, la 8 decembrie, că instanţa indoneziană a hotărât că se poate da curs cererii de extrădare formulate de autorităţile române în cazul lui Nicolae Popa, însă extrădarea poate avea loc numai după semnarea unui decret în acest sens de către preşedintele Indoneziei.
SURSA: Agerpres