Activele băncilor irlandeze, de cinci ori mai mari decât întreaga economie a țării

Irlanda

SURSA FOTO: Dreamstime

Principala problemă a economiei irlandeze este sistemul bancar naţional, care a ajuns să deţină active a căror valoare este de cinci ori mai mare decât cea a întregii economii, se arată în Scrisoarea de Intenţie transmisă FMI sub semnătura ministrului de finanţe, Brian Lenihan, şi a guvernatorului Băncii Centrale a Irlandei, Patrick Honohan, dată publicităţii vineri, la Washington.

‘Sistemul bancar irlandez se găseşte acum sub o presiune severă’, se mai arată în Scrisoarea de Intenţie prin care autorităţile de la Dublin au cerut de la FMI suma de 22,5 miliarde de euro, aprobată joi de Boardul Fondului.

În Raportul elaborat cu acest prilej, directorii FMI estimează că datoria publică estimată la finele lui 2010 va fi de aproape 100%, iar pentru stabilizarea datoriei publice, autorităţile va trebui să aloce circa 15 miliarde de euro (9% din PIB) în perioada 2011-2014.

Directorii FMI subliniază că există pericole de contagiune pentru băncile europene din cauza problemelor de la Allied Irish Bank şi Bank of Ireland, care sunt două dintre cele mai mari bănci irlandeze.

Un canal de contagiune pentru băncile străine cu expuneri semnificative în Irlanda sunt presiunile financiare.

‘Băncile germane şi cele britanice au cele mai mari expuneri în Irlanda (113 miliarde de euro, respectiv 107 miliarde de euro), urmate de cele din SUA (47 de miliarde de euro), Franţa (36 de miliarde de euro) şi Belgia (24 de miliarde de euro). Din punctul de vedere al proporţiei activelor deţinute de sistemul bancar din ţara mamă, cele mai expuse sunt băncile din Belgia (2,2%), Germania (1,8%) şi Marea Britanie (1,3%). Totuşi, expunerea directă a băncilor faţă de datoria suverană irlandeză rămâne foarte limitată’, apreciază autorii Raportului FMI.

Investiţiile sunt un alt canal de posibilă contagiune financiară, consideră directorii FMI.

‘Ţările cu cele mai mari investiţii de portofoliu în Irlanda sunt Marea Britanie (134 miliarde de euro), Germania (112 miliarde de euro), Franţa (95 miliarde de euro) şi SUA (83 miliarde de euro). Faţă de PIB-ul ţării de origine, ţările cel mai expuse sunt Portugalia (18,8%), Belgia (8,1%), Olanda (6,2%), Elveţia (5,9%), Franţa (5,2%) şi Germania (4,8%)’, se arată în Raport.

Ajustarea sistemului bancar rămâne o necesitate, iar deficitul bugetar este estimat că va urca la 32% în 2010, pentru a se putea face o recapitalizare de 20% a băncilor.

FMI apreciază că economia irlandeză se va stabiliza în 2011 şi va înregistra o creştere de 1%.
SURSA: Agerpres