Termenul prevăzut iniţial pentru introducerea acestui document era de 1 ianuarie 2003, prelungit succesiv de Executiv până la 1 ianuarie 2006, ulterior până la 1 ianuarie 2009 şi, în final, până la 1 ianuarie 2011.
Extinderea termenului a fost explicată de fiecare dată prin faptul că îndeplinirea acestui obiectiv este condiţionată de modernizarea Sistemului Naţional Informatic de Evidenţă a Populaţiei şi că platforma-pilot de constituire a sistemului informatic pentru emiterea cărţii electronice de identitate va fi realizată începând cu 1 iulie 2010.
Prin ordonanţă de urgenţă aprobată la finalul acestui an, Guvernul a decis însă să abroge atât termenul de 1 ianuarie 2011 prevăzut pentru introducerea cărţii electronice de identitate, cât şi data de 1 iulie 2010 stabilită pentru realizarea platformei-pilot de constituire a sistemului informatic de emitere, hotărând că aceste două termene vor fi fixate la un moment dat, prin hotărâre de guvern.
În aceste condiţii, Guvernul a mai decis că asigurarea instituţiilor publice cu echipamente şi programe informatice specifice va fi realizată în termen de 18 luni de la data punerii în circulaţie a cărţii electronice de identitate în municipiile reşedinţă de judeţ, în 3 ani de la această dată în celelalte municipii şi oraşe şi în 4 ani de la această dată în comun.
SURSA: Mediafax
Guvernul amână pe termen nedefinit introducerea cărţii electronice de identitate
31 decembrie 2010, 13:31
Ultima modificare în 31 decembrie 2010, 15:31
Guvernul a decis să amâne pe termen nedefinit introducerea cărţii electronice de identitate, document care trebuia să fie emis începând cu anul 2011, invocând lipsa condiţiilor tehnice şi financiare şi nevoia unei "proceduri simplificate" care să evite încălcarea altor termene de eliberare a actului.
Etichete:
Publicat in categoriile: Eveniment
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Eveniment
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook