Nu a fost un an uşor pentru Europa şi nici 2011 nu arată mult mai bine, susţine o analiză publicată de revista Foreign Policy.
Speranţele că un pachet de salvare pentru Irlanda ar opri contagierea cu criza datoriei au fost spulberate. Portugalia, Spania, Italia şi Belgia se confruntă deja cu presiunea pieţei, iar dacă situaţia se deteriorează, este posibil ca Uniunea Europeană şi FMI să facă presiuni pentru o anumită formă de asistenţă structurată pentru Portugalia. Este posibil ca lucrurile să nu se termine aici. Italia şi Belgia ar putea fi următoarele state în situaţia de a avea probleme cu piaţa de obligaţiuni, iar ţări din afara zonei euro, cum ar fi Ungaria şi România, s-ar putea confrunta cu o monitorizare crescută a finanţelor.
Observatorii din zona euro pun deja sub semnul întrebării capacitatea şi dorinţa unor ţări de bază din eurozonă (în special Germania), de a cheltui bani pe alte întrajutorări, dincolo de angajamentele luate în cadrul Facilităţii Europene pentru Stabilitate Financiară (EFSF). Astfel de preocupări ridică atât întrebări de natură existenţială cât şi tactică despre viabilitatea pe termen lung a monedei euro.
Dacă ţările abandonează moneda euro, toată lumea va avea de pierdut. Chiar dacă acest scenariu nu prezintă un risc semnificativ în acest moment, unele ţări se confruntă cu o perspectivă reală de restructurare şi/sau de incapacitate de plată, iar acestea vor fi cu mult mai sărace în urma unei devalorizări a monedei naţionale şi/sau a unui acces de deflaţie pe plan intern. Următorii ani vor fi deosebit de dificili pentru Grecia, Irlanda, Portugalia, Spania, şi Italia. În termeni mai generali, există o divizare clară nord-sud în curs de apariţie. Ţările sudice, atât din Europa de Vest cât şi din Europa de Est, se confruntă cu o varietate de provocări, de la politica fiscală la reechilibrarea şi competitivitatea macroeconomică, extrem de dificil de depăşit pe termen scurt. S-au văzut deja revoltele sociale din mai multe ţări drept rezultat şi se va continua să se vadă în 2011.
În sensul cel mai larg, procesul de convergenţă al UE s-a inversat. Aceasta divergenţă provine din două surse: un declin în convingerea că UE va furniza planuri de salvare universale în cadrul zonei euro şi din îndoielile prezente între actorii de pe piaţă cu privire la amploarea entuziasmului politic în Europa de Est pentru adoptarea monedei euro.
În 2011, ideea unei Uniuni din ce în ce mai unite va provoca un scepticism mai pronunţat decât în ultimii ani. UE are însă posibilitatea de a se folosi de această criză pentru a construi o susţinere pentru un tip de reforme pe care doar o criză le face posibile. Factorii de decizie lucrează în acest sens în trei direcţii. În primul rând, ei doresc să stabilească un mecanism permanent de soluţionare a crizelor – o extindere a EFSF care include o formă de repartizare a sarcinilor cu investitorii privaţi.
A doua direcţie ar consta în adoptarea unor reforme fiscale, care pun în aplicare efectiv obiectivele Pactului de creştere şi stabilitate, care au fost ignorate de multe capitale de mai mulţi ani. A treia direcţie va implica reechilibrarea macroeconomică, cu accentul pus pe piaţa forţei de muncă şi pe reformele judiciare menite să îmbunătăţească competitivitatea economică.
SURSA: Agerpres