În 24 decembrie 2010, Parlamentul a adoptat o lege de aprobare a unei ordonanțe de urgență prin care se modifică reglementările din domeniul achizițiilor publice.
Unul dintre amendamentele introduse exceptează ”serviciile de cercetare şi descărcare de sarcini arheologice pentru patrimoniul arheologic şi siturile arheologice” de la regulile de atribuire a contractele publice. Potrivit legiuitorilor, lucrările de acest gen ”vor fi realizate de către Muzeul Naţional de Istorie a României şi de celelalte instituţii muzeale legal abilitate”.
”Intervenţia legislativă citată este susceptibilă de a institui un monopol în domeniul descărcării de sarcină arheologică, prin limitarea la anumite instituţii, fapt care va duce la blocarea tuturor lucrărilor de investiţii publice şi private, datorită lipsei de capacitate, instituţională şi profesională, a instituţiei beneficiare”, susțin reprezentanții Ministerului Culturii. Ei mai adaugă că, prin efectul acestei intervenţii legislative, se anulează dreptul de a desfăşura orice tip de cercetare arheologică tuturor cercetătorilor din universităţi şi din institutele Academiei Române.
MCPN a anunțat că va propune Guvernului modificarea de urgență a actului normativ incriminat. Până atunci, însă, este posibil ca proiectele majore de infrastructură să sufere întârzieri.