Mai mult de jumătate (57%) din companii se aşteaptă să încheie tranzacţii în următoarele 12 luni – al doilea procent, ca mărime, înregistrat în istoria de şapte ani a Barometrului EY. În acela?i timp, peste 90% dintre executivi se aşteaptă ca piaţa M&A să se îmbunătăţească sau să rămână stabilă în următorul an, iar mai puţin de 10% estimează o scădere a numărului de tranzacţii pentru aceeaşi perioadă, reiese din studiul EY – Global Capital Confidence Barometer (CCB). Potrivit studiului, într-o perioadă de incertitudini geopolitice şi schimbări rapide, perspectivele globale legate de fuziuni şi achiziţii (M&A) rămân foarte optimiste.
Megatranzacţiile rămân o opţiune strategică pentru companii, însă, tendinţa dominantă din zona M&A este legată de tranzacţii de dimensiuni mai mici şi mai inteligent realizate, pe măsură ce companiile se orientează către un volum mai mare de achiziţii şi vizează firmele aflate la început de drum (start-up-uri) şi inovatorii tehnologici cu creştere rapidă. Conform Barometrului, aproape jumătate (49%) dintre companii au în derulare, în medie, un număr de peste cinci tranzacţii, şi mai bine de jumătate dintre ele estimează să încheie tranzacţii cu valori între 250 milioane dolari şi 1 miliard dolari. Peste 90% dintre executivi se aşteaptă ca fluxul estimat al tranzacţiilor să rămână constant sau să crească în următoarele 12 luni, conform studiului citat.
Sectoarele cu cel mai mare apetit pentru achiziţii sunt cel al bunurilor de consum şi comerţul cu amănuntul (71% din companii intenţionează să efectueze o tranzacţie), produsele industriale diversificate (60%), ştiinţele vieţii (56%), tehnologia (54%), industria auto (54%) şi petrol şi gaze (52%).
Problemele geopolitice şi macroeconomice sub diferite forme – de la variaţii de curs valutar la fluxuri comerciale în declin – reprezintă un motiv tot mai mare de îngrijorare pentru executivi, conform studiului EY. Aceste îngrijorări afectează intenţiile de încheiere a tranzacţiilor, pe măsură ce firmele caută modalităţi mai rapide de creştere în medii cu PIB-uri scăzute. Aceste probleme cresc complexitatea încheierii tranzacţiilor internaţionale, drept urmare, pentru prima dată în istoria de şapte ani a Barometrului, Marea Britanie nu se mai regăseşte în top cinci destinaţii preferate pentru investiţii în opţiunile executivilor de la nivel global. În China, fuziunile şi achiziţiile interne vor predomina în 2017, după ce au fost cheltuite 160 miliarde dolari cu investiţiile trans-frontaliere până în prezent, în acest an. De asemenea, China va continua să fie un cumpărător major pe alte pieţe, după ce a efectuat deja investiţii în peste cincizeci de ţări în 2016. Principalele cinci destinaţii preferate de investitori sunt Statele Unite, China, Germania, Canada şi Franţa, menţionează sursa citată. Studiul EY a fost derulat în rândul a peste 1700 de directori executivi din 45 de ţări. (Sursa: Agerpres)