Rolul Uniunii Europene în aplicarea Rezoluţiei 1973 a Consiliului de Securitate al ONU privind Libia nu poate fi decât unul complementar cu cel al NATO, a declarat luni secretarul de stat pentru afaceri europene Bogdan Aurescu, la finalul reuniunii Consiliului Afaceri Externe.
Potrivit oficialului român, acest rol al Uniunii Europene, susţinut de România, vizează în principal asistenţa umanitară şi protecţia civililor, cele două responsabilităţi pe care Uniunea Europeană şi le asumă în aplicarea Rezoluţiei 1973 a Consiliului de Securitate al ONU.
Explicaţiile intervenţiei mai reduse a UE în Libia ţin mai ales de faptul că blocul european are deja o expertiză în domeniile de asistenţă umanitară şi în protecţia civililor.
Miniştrii de externe europeni au condamnat luni încălcările grave şi sistematice ale drepturilor omului, violenţa şi reprimarea brutală a manifestanţilor în Libia.
Bogdan Aurescu a amintit că miniştrii de externe au decis extinderea măsurilor restrictive contra unor entităţi financiare libiene şi a unor membri ai regimului Gaddafi, ca urmare a agravării situaţiei din Libia. Astfel, interdicţiile de călătorie şi îngheţarea activelor financiare se vor aplica pentru încă 11 persoane, care se alătură altor 27 de oficiali libieni supuşi acestor sancţiuni, printre care şi liderul Muammar Gaddafi. În plus, vor fi îngheţate şi activele financiare pentru nouă entităţi financiare. Numărul acestor entităţi ajunge astfel la 14, printre care se află şi Banca Centrală a Libiei.
Numele celor 11 persoane şi 9 entităţi financiare vor fi publicate marţi în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
În prezent, la nivelul Alianţei Nord-Atlantice au loc discuţii tehnice privind planurile de operaţiuni (pentru asistenţa umanitară şi supravegherea embargoului asupra vânzărilor de arme către Libia – inclusiv pe cale maritimă). Urmează să se decidă rolul NATO în aplicarea rezoluţiilor Consiliului de Securitate al ONU. Poziţia României şi a majorităţii statelor membre UE este aceea de a lăsa NATO pe primul plan în asumarea supravegherii embargoului asupra vânzărilor de arme către regimul libian.
Uniunea Europeană nu a luat încă o decizie oficială cu privire la sancţiunile ce vizează sectorul petrolier şi al gazelor naturale din Libia, în condiţiile în care rezoluţia Consiliului de Securitate al ONU de joia trecută include sancţiuni contra companiei petroliere National Oil Company (NOC). În 28 februarie, Consiliul UE a adoptat o primă decizie privind restricţiile aplicate unor oficiali libieni şi entităţi financiare din Libia.
SURSA: Agepres