Compania aeriană low cost Blue Air a încheiat un parteneriat cu Credit Europe Bank pentru a pune la dispoziția clienților achiziția de bilete de avion, în rate și fără dobândă, prin intermediul cardului Avantaj.
”Serviciul este unul inovator considerând că platforma prin intermediul căreia se efectuează tranzacţiile este internă, a Credit Europe Bank. Salutăm parteneriatul cu Blue Air şi ne bucurăm că portofoliul online al CardAvantaj este completat cu un produs modern şi atractiv”, a declarat Dorin Iancu, Head of Retail Banking Sales, Credit Europe Bank.
Astfel, clienții Blue Air vor putea să beneficieze de trei rate fără dobândă la achiziția online a biletelor de avion de pe siteul operatorului. Potrivit oficialilor companiei, în curând, se vor putea achiziționa astfel bilete și de la agențiile partenere ale Blue Air. „Pentru Blue Air, noua posibilitate de achiziţionare a biletelor oferă clienţilor noştri o mai mare flexibilitate în călătoria cu avionul. Având în vedere situaţia economică la nivel mondial, suntem convinşi că pasagerii Blue Air nu vor fi nevoiţi să renunţe la vacanţa mult dorită folosind beneficiile CardAvantaj,” declară Sherif Ussama, CEO al Blue Air.