Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, consideră că învăţământul medical este de o importanţă deosebită şi reprezintă cartea de vizită a României atât la nivel european, cât şi la nivel mondial.
"Am discutat şi am decis împreună cu rectorii universităţilor de medicină şi farmacie să nu facem niciun rabat de la calitate. Cum bine ştiţi, în învăţământul superior medical din România s-au petrecut o serie de lucruri care ne-au adus într-o situaţie delicată în trecut, situaţie pe care acum am stopat-o. Deciziile pe care le-am luat au fost de natură să extindă politica de toleranţă zero a Ministerului Educaţiei faţă de lipsa de calitate din învăţământul medical superior. Dacă este un domeniu în care nu este de glumit în privinţa calităţii învăţământului, acesta este cel medical şi farmaceutic. Cred că unele comportamente ale trecutului s-au încheiat, iar azi lucrurile au ajuns pe făgaşul normalităţii. Nu întâmplător am ales să vin la această festivitate de la UMF Cluj-Napoca pentru a marca sprijinul pe care doresc să îl acord universităţilor care fac performanţă", a declarat, sâmbătă, ministrul Educaţiei, în conferinţa de presă care a precedat festivitatea de absolvire a promoţiei din acest an a studenţilor Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) ‘Iuliu Haţieganu’ din Cluj-Napoca.
Ministrul Daniel Funeriu a amintit că presa a relatat, în trecut, despre cazurile unor universităţi care au eliberat diplome false. Oficialul guvernamental a arătat că recidive de acest gen vor duce la închiderea definitivă a unor astfel de universităţi, potrivit reglementărilor legale.
Funeriu a evidenţiat că ministerul preconizează posibilităţi de carieră cât mai bune în mediul universitar, în special în cercetarea ştiinţifică. El a arătat că în viitorul foarte apropiat vor fi deblocate posturile de asistent şi lector universitar, iar în perspectivă cele de conferenţiar şi profesor universitar. Ministrul şi-a exprimat convingerea în cooptarea celor mai valoroşi absolvenţi în sistemul de învăţământ superior medical.
În opinia sa, doctoratul se recredibilizează prin Legea Educaţiei şi va fi susţinut numai în forma cu frecvenţă.
"Eu nu ştiu ce înseamnă un doctorat în care nu îţi frecventezi zi de zi lucrarea. Acordarea locurilor la doctorat se va face strict pe bază de competiţie. A trecut vremea în care ministrul dădea, din stiloul său, de cele mai multe ori pentru a satisface o clientelă politică, deseori prezentă în Parlament, mai multe locuri unei universităţi decât alteia, pe criterii cu totul şi cu totul de altă natură decât cele calitative", a spus Daniel Funeriu.
Potrivit acestuia, importantă este şi definirea doctoratului ca o primă experienţă profesională de cercetare.
"Examenele de doctorat fraudate şi doctoratele pe bandă rulantă sunt doar două exemple de decredibilizare trecută a sistemului de învăţământ, două exemple ale minciunii în care ne-am scăldat mulţi ani. Iar acum este momentul adevărului. În prezent, în România sunt aproximativ 10.000 de tineri studioşi care urmează să-şi susţină doctoratul", a mai spus ministrul Educaţiei.
La rândul său, rectorul UMF din Cluj-Napoca, prof. univ. dr. Constantin Ciuce, a arătat că, în scurt timp, fiecare din universităţile tradiţionale va coordona activitatea de rezidenţiat. Pe de altă parte, marile centre universitare vor avea afiliate, pentru coordonare, câte o facultate ‘tânără’. UMF din Târgu-Mureş va coordona instituţia de învăţământ medical din Sibiu, de la Iaşi va fi coordonată activitatea facultăţii de profil din Galaţi, UMF din Cluj-Napoca va coordona activitatea facultăţii din Oradea, iar UMF din Timişoara – pe cea din Arad. Facultatea din Constanţă va fi coordonată de UMF Bucureşti.
"Din acest an, examenul de rezidenţiat se va susţine descentralizat. În urma discuţiei cu ministrul Sănătăţii Attila Cseke, în 2011 la rezidenţiat vor fi scoase la concurs 4.000 de locuri. (…) În niciunul din centrele universitare nu va fi un număr mai mic de locuri la rezidenţiat decât numărul de absolvenţi ai universităţii din acest an", a precizat prof. dr. Constantin Ciuce.
Cu această ocazie, rectorul UMF Iaşi, prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae, a afirmat că România are cel mai mic număr de medici la mia de locuitori – 1,9 – fiind pe ultimul loc între cele 47 de ţări monitorizare de către Consiliul Europei şi de Biroul European al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Universitarul ieşean a apreciat că trebuie să crească numărul de posturi pentru rezidenţiat în specialităţile deficitare.
"Acest lucru este posibil prin descentralizarea şi acreditarea unor spitale. Descentralizarea în interiorul regiunii duce la creşterea numărului de medici primari care vor fi acreditaţi de către universitate. Numărul de locuri de la rezidenţiat trebuie să fie echivalent cu numărul de absolvenţi ai universităţii; în 2011 vom avea cu aproximativ 10% mai multe locuri decât numărul de absolvenţi, pentru că există presiunea din spate şi trebuie să recuperăm locurile nealocate în anii anteriori. Filtrul major a fost transferat spre examenul de absolvire a UMF. Examenul de medic specialist va fi un examen extrem de dur. Nu vom mai da diploma pur şi simplu pentru că s-a făcut rezidenţiatul. Pe de altă parte, medicii specialişti trebuie să lucreze în România şi nu în altă parte", a spus prof. dr. Vasile Astărăstoae.
Sursa: Agerpres