Pentru că a dat soluții favorabile amicilor, judecătorului Stoian Mihai, din cadrul Tribunalului Vrancea, i-a fost redus salariul cu 15%, timp de trei luni. Aceasta este decizia Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).
După ce a participat la inaugurarea restaurantului ”Déjà Vu” din Focșani și s-a fotografiat alături de patroni, un an mai târziu, judecătorul a soluționat mai multe dosare ale proprietarilor restaurantului, pronunţând soluţii favorabile acestora.
Mai mult, magistratul s-a prezentat în biroul directorului Electrica Focşani însoțit de unul dintre patroni, pentru a-i cere șefului Electrica să intervină și să reeșaloneze debitele restante în dosarul de debranșare a propietarilor de la ”Déjà Vu”.
Conform declarației de avere a magistratului din 2009, cea mai recentă din cele postate pe site-ul CSM, judecătorul avea un salariu lunar de circa 11.500 de lei. Cu alte cuvinte, sancțiunea este de aproximativ 1.725 de lei/lună.